Gemenele prezidentiale Jenna si Barbara ii dau dureri de cap lui Bush

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Portiera limuzinei negre se deschide. Eleganta, distinsa, Prima Doamna Laura Bush se strecoara gratios afara, indreptandu-se spre avionul militar care o va duce in prima ei vizita in care nu este

Portiera limuzinei negre se deschide. Eleganta, distinsa, Prima Doamna Laura Bush se strecoara gratios afara, indreptandu-se spre avionul militar care o va duce in prima ei vizita in care nu este insotita de presedinte, in mai 2002, in trei tari din Europa. Se opreste, zambeste, face cu mana catre fotoreporteri - respecta, disciplinata, protocolul. Deodata, un picior imbracat in blugi uzati, apoi altul, tasnesc de pe canapeaua din piele a limuzinei. Jenna Bush, una dintre gemenele prezidentiale, sare din masina, urmandu-si mama spre avion. Camerele se indreapta brusc spre tanara Bush. Jeansii reiati sunt prea lungi si uzati in partea de jos, unde i-a tarat pe asfalt. Jenna poarta un tricou scurt, care-i lasa burta goala. E incaltata cu slapi, iar parul blond e prins neglijent in varful capului cu o agrafa de plastic. Smulge un rucsac din limuzina si dispare in avion. Nu prea arata a fiica de presedinte, gandesc reporterii, dar are destul timp sa se aranjeze pana ajunge in Franta, unde va fi intampinata de inalti oficiali. Dupa sapte ore si jumatate de zbor, in timp ce Laura Bush, ca o adevarata doamna, rasplateste cu zambete si strangeri de mana curtoazia francezilor, Jenna isi face aparitia in aceeasi tinuta: tot cu slapi, tot cu burta goala, tot nepieptanata. Vazand camerele de luat vederi, fuge inapoi in avion si iese iar, mascata de o valiza mare pe care o tine in fata ei un agent de paza. Faptul ca fiica, venita sa reprezinte SUA, a scapat imbracata ca vai de lume intr-o delegatie oficiala nu are decat doua posibile explicatii: ori mama sa a rugat-o sa isi mai aranjeze tinuta, iar fata a refuzat, ori Laura Bush nici macar nu s-a deranjat sa-i faca observatie.
Intr-o carte publicata saptamana aceasta ("Sotia perfecta: viata si alegerile Laurei Bush"), jurnalista Ann Gerhart de la "Washington Post" noteaza ca parintii Bush nu le-au facut prea multe observatii gemenelor Jenna si Barbara in cei 22 de ani de viata ai fetelor. Ambele studente in ultimul an (Jenna studiaza engleza la Austin, iar Barbara, stiinte umane la Yale, unde a terminat si tatal sau), pana la aceasta varsta si-au trecut in palmares cateva "realizari": Jenna a fost arestata de doua ori intr-o singura luna pentru consum ilegal de alcool, a incercat sa-l puna pe bodyguardul ei sa-i elibereze un prieten, retinut intr-o inchisoare din Texas pentru consum de substante interzise si a aparut intr-o fotografie de presa care a surprins-o cu tigara in mana, prabusindu-se pe podea peste o colega, iar la 11 septembrie 2001, cand serviciile secrete alergau sa ii puna la adapost pe toti membrii familiei Bush, Jenna a fost de negasit cateva ore. La randul ei, Barbara a reusit sa scape de agentii care-i asigurau paza si sa fuga impreuna cu niste prieteni, intr-o masina, la o gala de lupte, a fumat, alaturi de Jenna, marijuana, iar alta data, tot impreuna cu sora ei, au incercat sa bea tequila si margarita prezentand acte de identitate care nu le apartineau. Cand proprietarul restaurantului a chemat politia, Jenna a izbucnit in lacrimi si a incercat sa pozeze in victima: "Nu stiti cum e sa fii student si sa nu poti face nimic din ce fac ceilalti studenti!". Fara sa se lase impresionate, autoritatile din Texas au urmat legea stricta anti-alcool data chiar de tatal George Bush si le-au condamnat pe fete la plata unei amenzi de 600 de dolari, i-au suspendat Jennei permisul de conducere si le-au trimis sa faca ore de serviciu in slujba comunitatii. Cand fetele au implinit 21 de ani, varsta legala la care pot bea alcool, tot personalul Casei Albe a rasuflat usurat.
Daca tatal lor se mai opune din cand in cand capriciilor celor doua fete, Laura Bush, care era sa piarda sarcina, dupa ce a reusit sa ramana gravida abia la 35 de ani, le rasfata peste masura si le scuza orice boacana, zicand ca "vor si ele sa faca ceea ce face orice adolescent". Pana si presa, care dintotdeauna a protejat intimitatea copiilor de presedinti, a remarcat insa ca ceva e in neregula cu fetele Bush, cu atat mai mult cu cat sunt atat de diferite de precedenta Prima Fiica, Chelsea Clinton, fiica lui Bill si Hillary, apreciata pentru educatia sa, modestia, interesul si respectul fata de munca parintilor ei. Spre deosebire de Chelsea, care a trebuit sa locuiasca la Casa Alba si sa mearga la scoala in Washington de la 12 ani, supunandu-se astfel unor restrictii mult mai dure, fetele Bush erau deja la facultate cand parintii lor s-au mutat la Casa Alba si nu mai locuiau cu ei, avand si acum o viata normala din cele mai multe puncte de vedere. Tot spre deosebire de Chelsea, care a avut si ea iubiti, a mers la petreceri si a baut ca orice adolescenta, insa nu a depasit masura niciodata si si-a tratat cu respect bodyguarzii, a invatat despre politica si a dorit sa-si insoteasca mama in calatorii in zonele dezavantajate din India si Africa, Jenna si Barbara se arata total dezinteresate, ba chiar agasate de ceea ce face tatal lor, desi nu pierd nici o ocazie sa incerce sa profite de pe urma statutului lor privilegiat si isi folosesc garzile de corp si soferii drept valeti personali.
In tot acest timp, Casa Alba a refuzat sistematic sa comenteze escapadele gemenelor, care au exploatat faptul ca mama lor le-a acordat toata libertatea, spunand ca "nu ele au cerut sa fie fiice de presedinte" si ca "atunci cand copiii sunt fericiti, si parintii sunt fericiti". Presedintele Bush, care si-a pus la randul lui tatal in situatii jenante, in adolescenta, imbatandu-se crita si neomorandu-se cu invatatura, a recunoscut ca isi mai pierde uneori rabdarea cu fiicele sale, dar ca trebuie sa le permita sa ajunga "tinerele sclipitoare care sunt pe cale sa devina" in ritmul lor, nu al lui.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite