REPORTAJ Ţăranul român şi "gaura radioactivă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii din mediul rural acuză deja „înecăciuni la plămâni“, invocând gaura de ozon care le mănâncă oxigenul. Sfaturile de protecţie ale specialiştilor sunt privite cel mult ca nişte gogomănii. Norul radioactiv de la Fukushima, care a ajuns deasupra României, şi gaura din stratul de ozon sunt cele mai fierbinţi subiecte discutate de ţărani. Două subiecte într-unu.

Mucaliţi, bărbaţii din comuna giurgiuveană Bulbucata spun că nu s-au speriat niciodată de găurile văzute mai de-aproape, darămite de una din atmosferă.

Deşi experţii au atenţionat că nu e de glumă din moment ce „au fost antrenate 16 institute din 8 state şi 30 de staţii de măsurare arată o diminuare cu 50% a stratului de ozon" şi că „poate fi afectată vederea, fiind expuşi mai ales muncitorii în construcţii şi agricultură", nimeni nu pare dispus să ia în seamă îngrijorările lor.

Ideea că ar trebui să folosească ochelari de soare sau creme li se pare o gogomănie. Drept pentru care nici unul nu stă cu ochii bulbucaţi spre cer, să observe dacă o rază ultravioletă mai nărăvaşă se va strecura perfid printre nori şi-i va lovi în moalele capului.

Acalmia de la Bulbucata

În zilele în care meteorologii, ufologii (văzătorii de OZN-uri) şi clarvăzătorii anunţau la televiziuni că deasupra României s-a postat norul radioactiv de la Fukushima şi gaura din stratul de ozon, amestecându‑se într-un fel de „gaură-radioactivă", ţăranilor din Bulbucata le ardea să stea pe la porţi sau să lucreze la vie. „Dă-l dracu' de ogor, via e importantă.

Soţii Stoica şi Stana Marin au ignorat sfaturile speciliştilor, preferând o zi de lucră la vie

image

Păi ce e mai bun, un pahar de vin de buturugă sau o fleşcăială de mămăligă?", aruncă peste umăr din goana bicicletei unul care vroia să puncteze activitatea lui, nu fenomenul în sine.

Aşadar, atmosfera era calmă, prietenoasă, primăvăratică. Pe uliţele satului, copiii se întorceau hârjonindu-se de la şcoală, vacile păşteau legate în grădină, iar găinile scurmau după râme în pământul proaspăt săpat la cazma. Femeile trebăluiau pe bătătură, bărbaţii erau ieşiţi pe la porţi, iar unii mai tineri, păcăliţi de soarele blând, arăceau via dezbrăcaţi în maiou. Puţin le păsa că, teoretic, prin gaura făcută în stratul de ozon razele ultraviolete le putea arde pielea provocându-le, în cel mai rău caz, cancer de piele.

Gaura mâncătoare de oxigen

Nea Gheorghe Manolache (60 de ani) sta, aşa, la poartă fără să facă nimic. Se uita în gol, cu o figură impasibilă, că oricum nu trecea nimeni pe drum să mai schimbe o vorbă. Pe umărul drept îi coborâse un păianjen, dar nu-l alunga, e rost de veste şi de bun început de primăvară. Veste oricum n-avea de la cine să primească, pentru că era văduv şi copii nu făcuse. 

Radiaţiile i-au lăsat impasibili pe copiii din comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu



Auzise la radio despre gaura făcută în stratul de ozon, dar nu se impacienta pentru asta, mai ales că, pe vremuri, când a avut loc explozia de la Cernobîl, lucrase la IAS Mihăileşti şi stătuse mai mult pe câmpuri, fără să păţească nimic. „Dă-o ciorilor de gaură. Am văzut la viaţa mea o groază de găuri mult mai de‑aproape şi nu m-am speriat, cum să mă sperii de una din văzduh? Am auzit eu ceva despre asta, dar ăştia zic că nu e la noi. Oricum, mai stau p-aci pe la poartă, mai intru în casă, iar mai ies, ca să treacă ziua. Nu mă duc la câmp, că am pământul dat în arendă şi mi-l muncesc alţii. Stau ca boieru'! Nu m-am dat cu nicio cremă pe faţă, că nu mă mai albesc la vârsta asta. Am înţeles că gaura de ozon e ceva periculos, asta înseamnă că gaura de ozon ne mănâncă oxigenul, ia din oxigen, se simte că nu mai respiri ca lumea", spune nea Gheorghe trăgând cu nesaţ aer în piept spre exemplificare.

Pierduţi în ceaţă

Pe mijlocul drumului, mânându-şi cu sudalme calul, Marian Alexandru (40 de ani) vine cu căruţa de la vie. De lângă el, doi copii cam de 12 ani sar sprinteni jos, deşi tată-su îi muncise toată ziua la arăcit şi legat. De meserie spune că este „soldatul universal", că face de toate prin curte şi nu e angajatul nimănui. „Da, să ştiţi că nu vorbesc ăia la televizor ca proştii degeaba. N-aţi văzut ce ceaţă a fost de dimineaţă? Păi aia de unde a fost? De la gaura radioactivă, ce credeţi! Auziţi, da' numai p-aci, pe zona noastră, se află gaura asta radioactivă, sau e pe toată ţara? Te pomeneşti c-om bea la toamnă vin oxidat, contaminat!" „Taci, tată, că nu e periculos, n-ai auzit că numai dacă plouă ajunge de cade pe pământ!? Ne spuse nouă la şcoală că nu trebuie să ne facem griji. Dacă ştiai că e periculos, de ce ne mai luaşi la vie?", prinde glas unul dintre băieţi.

Bărbatul deschide poarta şi trage căruţa la umbră. „I‑am băgat pe toţi în campanie cu via, cu bătutul aracilor, şi acum ne retragem la depou. Nu mi-am luat pălărie pe cap, că am părul des şi nu trec radiaţiile prin el. Şi dacă m-am contaminat, intru acu' în casă, beau o ţuică şi-o neutralizez", glumeşte Marian, dezhămându-şi calul.

Ţaţa Fana a renunţat la sare

Pe băncuţa din fier de la poartă, ţaţa Ştefana Netotu (70 de ani) se dezmorţeşte la soare, dornică să intre în vorbă cu cineva. Basmaua de pe cap îi acoperă fruntea până la jumătatea ochilor  obosiţi de vreme. În picioare are gumari şi nişte jambiere tinereşti cu dungi negre şi albe. Din cauza vârstei înaintate nu mai aude prea bine. „Ai? Ce ziseşi, maică? Ce gaură subţire? Ori îţi râzi de mine? Lasă, că nu mă mai radiez eu la vârsta asta!", râde ţaţa şi-şi şterge gura cu un colţ de basma.

Dacă a cumpărat sau a folosit vreodată iodură de potasiu? „N-am pus, maică, gura în viaţa mea pe potasie d-aia, că nici nu nemeresc cum ziseşi, că n-am fost bolnavă niciodată. Eu când mă simt, aşa, sfârşită, îmi fac un ceai de gălbenele şi-mi trece".

Se ridică să uşuie o găină care scurmă la rădăcina unei flori. „Uşi, fir-ai a dracu' cu gaura ta. Şi tu-mi găureşti aci pământul?" Face doi paşi şi se întoarce îngrijorată. „Ai, maică, mă puseşi pe gânduri! O veni sfârşitul lumii, c-aşa zicea Filica de peste drum, că vine sfârşitul lumii cu foc?! Pe gaura aia de se vorbeşte ne-o trimite Dumnezeu pârjolul?" După ce află că nu e pericol de niciun foc, ţaţa Fana intră în curte, nu înainte de a-şi face preventiv două cruci largi. 

"Ce ziseşi, maică? Ce gaură subţire? Ori îţi râzi de mine? Lasă, că nu mă mai radiez eu la vârsta asta!"
Ştefana Netotu
70 de ani

"Dă-o ciorilor de gaură. Am văzut la viaţa mea o groază de găuri mult mai de-aproape şi nu m-am speriat."
Gheorghe Manolache
60 de ani

„De-o veni sfârşitul lumii, ştie de unde să mă ia"

Pe o uliţă ce dă spre câmp, Stoica Marin (75 de ani) şi Stana Marin (70 de ani), soţ şi soţie, vin agale de la vie. Îmbrăcat sport, cu tenişi şi pantaloni albaştri de trening, cu un fes negru pe cap şi o geacă de blugi aruncată şmechereşte pe umăr, nea Stoica e vesel nevoie mare.
Ca un adevărat bărbat ce se respectă, are în mână numai o sacoşă de rafie, în timp ce soţia cară două greble lungi pe umăr plus un topor în mână. „De la vie venim, că face săraca un vin bun şi tare, de-ţi crapă cămaşa pe spinare".

Demonstativ scoate o sticlă de plastic din sacoşă, rămasă plină pe un sfert cu vin, şi trage o duşcă zdravănă din ea. Plescăie satisfăcut din limbă şi bagă sticla repede la loc. „Nu ne‑a fost frică de radiaţii. Ele trec, noi rămânem, că doar nu era să nu-mi arăcesc via din cauza asta". Dacă şi-au dat cu cremă de protecţie? „Nu m-am dat cu nicio cremă. Asta mai lipsea, să mă dau cu cremă şi să mă duc la vie, să aibă muştele şi praful unde să se aşeze!", zice de alături ţaţa Sanda. Nea Stoica desface încă o dată sacoşa şi mai ia un gât de vin. „Dac-o veni sfârşitul lumii, ştie unde mă găseşte. Uite-aşa aş vrea să mor!", se veseleşte bărbatul.

„Tot înainte!"

La ieşirea din comună, pe marginea drumului, pasc cinci capre păzite de patru câini jerpeliţi. Stăpânul lor, Constantin Badea (62 de ani), stă într-o rână tolănit în iarbă lângă o bicicletă „Pegas" ruginită. N-are nicio grijă şi nicio apăsare, că de câţiva ani a ieşit anticipat la pensie. Era informat despre norul de la Fukushima şi despre subţierea stratului de ozon, dar nu‑şi făcea griji majore pentru asta. „D-aia, de azi dimineaţă, parcă simt o înecăciune la plămâni. Trag, aşa, ca peştele şi parcă n-am aer destul".

Când aude că ar trebui să poarte preventiv ochelari de soare, se burzuluieşte vesel: „Fugi, domnule, d-aci cu ochelarii de soare. Ce, eu sunt Kojak? Lasă, că nu-mi intră mie radiaţiile în ochi! Nu s-a întâmplat nimic când a explodat Cernobâlul aci lângă noi, credeţi că murim de radiaţiile japonezilor? Deviza mea e: tot înainte!".

Specialiştii: România nu este afectată

Potrivit specialiştilor Centrului European de Meteorologie, România a fost expusă radiaţiilor solare provocate de subţierea stratului de ozon în cursul zilelor de 30 şi 31 martie. Anomaliile în structura stratului din zona arctică au fost detectate, prima dată, de o reţea internaţională de peste 30 de sonde răspândite în regiunea Polului Nord. Roxana Bojariu, specialist în schimbări climatice la ANM, a explicat cum s-a ajuns la această situaţie: „Circulaţia atmosferică a transportat spre alte regiuni mase sărăcite în ozon prezente în atmosfera înaltă astfel încât diminuări ale ozonului s-au înregistrat deasupra Scandinaviei şi a nordului Rusiei".

Pătura de ozon, scut protector

Bojariu a dat însă asigurări că, potrivit prognozelor, în România nu există în prezent niciun risc. „Limita de grosime sub care intervine riscul este de 200-220 de unităţi Dobson (unitate în care se fac măsurătorile). La noi, măsurătorile au indicat o grosime de 300 de unităţi Dobson." Grosimea păturii de ozon prezentă în atmosferă e importantă pentru că acţionează ca un scut protector în faţa razelor ultraviolete de tip B, nocive pentru organismele vii.

Stratul de ozon este o regiune a atmosferei situată între 19 şi 48 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului. Ozonul este o moleculă specială de oxigen, care conţine trei atomi, spre deosebire de molecula de oxigen obişnuită, care are numai doi. Acesta este generat şi distrus în permanenţă, dar, într-o atmosferă nepoluată, procesul se desfăşoară într-o stare de echilibru, cantitatea de ozon generată fiind aproximativ egală cu cea distrusă.

În aceeaşi perioadă cu gaura din stratul de ozon, România a fost străbătută şi de norul radioactiv de la centrala nucleară japoneză Fukushima. Potrivit specialiştilor de la Institutul German de Cercetări pentru Mediu, particulele s-au aflat la 2.500 de metri altitudine. Singurul pericol invocat a fost cel legat de ploaie, caz în care substanţele radioactive ar fi ajuns în sol şi în apă. Analizele făcute până la acest moment sunt însă liniştitoare: cantitatea de izotopi este de sute sau chiar mii de ori mai mică decât cota de alarmă. Masa de aer poluat din Japonia a străbătut România în două zile, aflându‑se la început la 2500 de metri altitudine, iar, în a doua zi, la 5.000 de metri.

Ce se întâmplă în zonele afectate

O reducere semnificativă a stratului de ozon până la valori de 200 de unităţi Dobson creează probleme de sănătate oamenilor din zonele expuse. Razele ultraviolete nocive nu mai sunt filtrate de stratul de ozon şi ajung în cantitate mare pe pământ, provocând cancer de piele şi boli de ochi.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite