Gaura din stratul de ozon se închide

În cel mult 24 de ani, învelişul atmosferei care filtrează ultravioletele va fi refăcut

Gaura din stratul de ozon s-a stabilizat în ultimii 15 ani, ca efect al reducerii drastice a emisiilor de clorofluorocarburi, din ultimii ani. Aceste substanţe mai sunt eliberate în atmosferă doar în câteva regiuni din Africa şi Asia, iar reducerea lor favorizează considerabil micşorarea găurii din stratul de ozon. Denumite comun CFC, ele constituiau principala cauză a distrugerii ozonului.

Antonio Ruiz de Elvira, profesor de fizică la Universitatea din Madrid, susţine că rarefierea stratului de ozon, fenomen care a creat numeroase controverse în lumea ştiinţei, nu are nimic în comun cu încălzirea globală, iar în următorii 24 de ani, acest capitol va fi închis, deoarece gaura din pătura de ozon va dispărea în mod natural. 

Omul de ştiinţă spaniol a explicat că gaura din stratul de ozon nu are nimic în comun cu încălzirea globală. Profesorul e optimist în privinţa evoluţiei acestui fenomen şi, în urma cercetărilor pe care le-a efectuat, el a ajuns la concluzia că gaura din pătura de ozon nu a mai evoluat în ultimii 15 ani, datorită emisiilor minime de clorofluorocarburi în atmosferă.

Aceste substanţe se regăsesc, în prezent, numai în anumite regiuni din Africa şi Asia, iar activitatea lor scăzută influenţează pozitiv evoluţia fenomenului de refacere a stratului de ozon. Stratul de ozon protejează planeta de razele ultraviolete care sunt nocive îndeosebi organismelor vii şi, conform specialiştilor, acestea provoacă, la om, înmulţirea cazurilor de cancer.

Paradoxal, teoria conform căreia omul, prin activităţile sale, ar contribui la rarefierea ozonului este, oarecum, infirmată de profesorul Elvira, deoarece el a observat că acest fenomen se petrece cu precădere la Polul Sud, care este prin excelenţă o zonă depopulată.

Freonul, printre principalii vinovaţi

Suprafaţa actuală a găurii din stratul de ozon este de 24 de milioane de kilometri pătraţi, comparabilă ca mărime cu America de Nord. Dar acest fenomen poate fi identificat acum şi deasupra Antarcticii, iar controversele cu privire la cauzele care îl determină continuă, specialiştii susţinându-şi, fiecare în parte, teoriile cu argumente care mai de care mai credibile.

Pentru a nu infirma în totalitate teoriile celorlalţi specialişti, conform cărora anumite gaze cu efect de seră ar contribui la rarefierea ozonului, profesorul Ruiz de Elvira susţine că, deşi multă vreme s-a crezut că gazul din diverse spray-uri ar fi dăunător, în realitate freonul care se găseşte în aparatele frigorifice este acela care ar distruge considerabil mediul şi, implicit, ar putea avea un efect destul de important în extinderea găurii din pătura de ozon.

Cercetătorul insistă asupra acestui amănunt, încercând să explice totuşi extinderea acestui fenomen şi asupra zonelor populate de pe Terra, deoarece ozonul se rarefiază în ultima perioadă şi în alte regiuni.

Pătura de ozon, în luptă cu ultravioletele

În urmă cu miliarde de ani, planeta era acoperită de vulcani, iar atmosfera era formată, in principal, din gaz carbonic şi metan. Nu exista nici oxigen, nici ozon. Două miliarde de ani mai târziu, odată cu apariţia vieţii în largul oceanelor, formele primare de viaţă au început să producă oxigen care s-a acumulat treptat în atmosferă.

La altitudine, sub efectul razelor ultraviolete intense, oxigenul s-a disociat şi, combinându-se cu ozonul, a format progresiv, la 25 de metri înălţime, pătura de ozon. La începutul anilor 1920, oamenii de ştiinţă au început să măsoare constant concentraţia de ozon din atmosferă.

Ei utilizau instrumente speciale, iar in 1927 au elaborat prima versiune a unui dispozitiv minuţios, denumit spectrofotometru de ozon Dobson, după numele cecetătorului G.M.B. Dobson, care s-a dedicat acestui domeniu.

Aparatul măsoară cu precizie intensitatea relativă a luminii solare pentru anumite lungimi de undă din spectrul razelor ultraviolete.

Un atom de clor distruge 100.000 de molecule de ozon

Rarefierea stratului de ozon duce la distrugerea treptată a vieţii pe Pământ, deoarece acesta joacă rolul unui filtru prin care este împiedicată acţiunea nocivă, asupra tuturor formelor de viaţă, a razelor ultraviolete emise de Soare. Ultravioletele deteriorează ADN-ul din celule, dereglează activitatea acestora, ajungând să le distrugă.

În plus, aceste raze perturbă divizarea celulară a microorganismelor acvatice, ceea ce are grave consecinţe asupra vieţii de la poli. Unii specialişti susţin că, în mare parte, alterarea păturii de ozon este rezultatul activităţii umane, printr-o abundenţă a clorofluorocarburilor care nu se descompun în atmosferă.

Cand sunt împrăştiate în aer, ele se înalţă în stratosferă, unde sub acţiunea razelor ultraviolete se disociază. Prin această reacţie este eliberat clorul care distruge ozonul. Un singur atom de clor poate să distrugă peste 100.000 de molecule de ozon.