Gardian public - cercetat pentru fraude cu carduri bancare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un gardian public este cercetat de politistii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Bucuresti, sub acuzatia de frauda bancara prin folosirea unui card fara consimtamantul

Un gardian public este cercetat de politistii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Bucuresti, sub acuzatia de frauda bancara prin folosirea unui card fara consimtamantul titularului. Potrivit anchetatorilor, gardianul a incercat sa cumpere mai multe produse electronice de la un magazin din Sectorul 2, folosind un card Visa care nu ii apartinea. Cardul figura ca fiind pierdut sau furat. Gardianul a declarat ca a gasit pe strada cardul, insa politistii au deschis o ancheta, pentru stabilirea provenientei acestuia. O alta frauda in care este implicata, de aceasta data, o angajata a unei case de schimb valutar a intrat in atentia BCCOA Bucuresti, dupa ce Daniela C., de 40 de ani, a incercat sa puna in circulatie o bancnota falsa de 100 de dolari. Femeia, operatoare de schimb valutar, incasase, din neatentie, bancnota contrafacuta. Dupa ce si-a dat seama ca are de-a face cu un fals, ea a mers la o alta casa de schimb valutar, incercand sa schimbe bancnota. Potrivit sefului BCCOAB, comisarul-sef Florentin Robescu, anul trecut au fost anihilate 25 de grupari de traficanti de moneda falsa si peste 30 de persoane au fost cercetate pentru fraude informatice. Alte zeci de grupari de traficanti de masini, persoane si materiale strategice au fost anihilate, valoarea bunurilor si valutei confiscate fiind de zeci de mii de dolari si euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite