Garda de Mediu, strivită de gunoaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de comisari de mediu se vor lupta cu miile de turişti indisciplinaţi care distrug natura Minivacanţa de 1 Mai ar putea lăsa în urmă cantităţi importante de deşeuri. Deşi

Câteva sute de comisari de mediu se vor lupta cu miile de turişti indisciplinaţi care distrug natura

Minivacanţa de 1 Mai ar putea lăsa în urmă cantităţi importante de deşeuri. Deşi reprezentanţii Gărzii de Mediu vor fi în teren, numărul acestora este mult prea mic în raport cu al celor care aleg să îşi petreacă zilele libere la iarbă verde. Astfel, în timp ce numai pe litoral sunt aşteptaţi aproximativ 20.000 de turişti, la nivel naţional, acţiunea de control a Gărzii va fi susţinută de numai 550 de comisari.

Acţiunea Gărzii Naţionale de Mediu a început cu atenţionări către autorităţile locale şi proprietarii ori administratorii terenurilor din zonele de agrement. Începând de astăzi, echipe de câte doi comisari vor patrula în parcuri şi în pădurile de la marginea oraşelor şi vor sancţiona depozitarea ilegală a deşeurilor.

"Sancţiunile vor fi aplicate în perioada 5-8 mai, iar amenzile le vor primi autorităţile locale şi administratorii zonelor de agrement, care au responsabilitatea salubrizării acestor zone", a declarat, pentru "Adevărul", comisarul general Octavian Popa.

"Garda Naţională de Mediu a primit ordinul meu de a fi pe teren în această perioadă. Echipe de câte doi comisari vor patrula în zonele de agrement, urmând să aplice amenzi pentru cei care vor degrada mediul", a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, ministrul mediului, Attila Korodi.

Korodi a adăugat că Ministerul Mediului a solicitat ca acţiunile Gărzii de Mediu să fie sprijinite de reprezentanţii poliţiei şi jandarmeriei, ai prefecturilor, precum şi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri, care trebuie să asigure salubrizarea terenurilor adiacente căilor de comunicaţie.

Amenzi de până la 50.000 lei

Conform declaraţiilor ministrului de resort, cei care vor fi surprinşi aruncând gunoaie pe spaţiul verde vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 50 şi 100 de lei. De asemenea, abandonarea deşeurilor atrage amenzi de 200 până la 2.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv de 10.000 până la 20.000 pentru persoanele juridice.

Totodată, depozitarea necontrolată de deşeuri este sancţionată cu amenzi de până la 6.000 lei pentru persoanele fizice. Acţiunile de control şi, implicit, sancţiunile vizează, de asemenea, autorităţile locale responsabile de salubrizarea zonelor în care oamenii aleg să îşi petreacă zilele libere. Administraţiile locale care nu îşi îndeplinesc atribuţiile care le revin în acest sens riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 lei.

Lipseşte infrastructura

Pe de altă parte, ministrul Korodi a recunoscut faptul că lipsa coşurilor de gunoi din zonele unde oamenii ies la iarbă verde favorizează transformarea acestor zone "într-o imensă ghenă publică". Cu toate acestea, demnitarul şi-a exprimat convingerea că "aşa cum cineva poate aduce cu maşina toate lucrurile necesare unui picnic, tot aşa deşeurile rămase în urmă pot fi strânse, puse în maşină şi duse la un coş de gunoi".

"Aceste zile reprezintă pentru fiecare cetăţean un test spontan de civilizaţie. Un test care ne va arăta dacă avem minimul reflex de a strânge toate resturile şi de a nu lăsa după noi, în zonele verzi, acel puroi de peturi, pachete şi mucuri de ţigări, hârtii şi oase", a mai spus Attila Korodi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite