Galeriile sunt pro Lucescu - Revista presei sportive
0
Presa sportivă de astăzi scrie despre susţinerea pe care o primeşte Răzvan Lucescu de la suporteri, posibilitatea ca Rada să fie titular sau intenţiile lui George Copos de a-i avea în echipă pe Mutu şi pe Chivu. Printre alte subiecte, Sneijder a scăpat cu bine după accidentare şi este apt de joc, iar Luciano Moggi nu este interesat de amenda lui Mutu.
Galeriile sunt pro Lucescu.
Suporterii spun că niciun jucător al naţionalei nu va mai fi fluierat, indiferent de echipa de club la care evoluează. Lucescu junior nu este singur în faţa triadei Becali - Mititelu - Borcea. Suporterii celor trei mari forţe ale Capitalei, Rapid, Steaua, Dinamo, s-au unit surprinzător şi sar în apărarea noului selecţioner, pe care spun că-l vor susţine necondiţionat la partida cu Austria. "Conducătorii sunt supăraţi că nu le mai ia lor jucătorii la lot pentru a le creşte cota şi pentru a putea să-i vândă mai uşor. Toţi rapidiştii îl susţin pe Răzvan, dar nu pentru că a antrenat în Giuleşti, ci pentru că e o garanţie a profesionalismului şi a corectitudinii. De fapt, nici suporterii rivalelor nu cred că sunt de acord cu ce spun conducătorii echipelor lor", declară Vali Bulgaru, liderul galeriei Rapidului, citat de ProSport.
Va fi Rada titular cu Gaz Metan? Stoperul ar putea face cuplu cu Ghionea în defensiva Stelei la meciul cu Gaz Metan, programat duminică. Bergodi vrea forţă pe axul central al apărării. Începând cu meciul de la Mediaş, de duminică seară, italianul va folosi în primul "11" cei mai solizi stoperi din lot, Ghionea (1,87 metri şi 84 de kilograme) şi Rada (1,90 metri şi 83 de kilograme). Ultimul n-a mai fost titular la Steaua de peste un an de zile, scrie Gazeta Sporturilor.
Copos îi vrea pe Mutu şi pe Chivu. Copos ştie de ce Rapidul nu a gustat şi din farmecul Ligii Campionilor - i-a ratat pe Mutu şi Chivu, care nu au ajuns în Giuleşti când erau mult mai ieftini. Copos îi vrea şi acum pe liderii naţionalei. Mutu şi Chivu ar trebui să vină însă în Giuleşti cu inima ci nu pentru bani, pentru că "planeta se scufundă", transmite GSP TV.
Sneijder a scăpat cu bine după accidentare şi este apt de joc. Accidentarea din meciul cu Japonia nu i-a dat prea mari bătăi de cap lui Sneijder care a fost convocat de selecţionerul Bert van Marwijk pentru meciul cu Scoţia, programat miercuri, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010. Jucătorul lui Inter Milano s-a accidentat la glezna dreaptă, sâmbătă, în meciul amical Olanda - Japonia, scor 3-0, el fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Enschede. Jucătorul a suferit doar o întindere la ligamente, nefiind vorba de o leziune, aşa cum s-a speculat iniţial, potrivit Sport.ro.
Luciano Moggi nu este interesat de amenda lui Mutu. Luciano Moggi, fostul director general al echipei Juventus Torino, a declarat că nu este interesat de amenda primită de Adrian Mutu, din cauză că fotbalistul era liber de contract în momentul în care a ajuns la "Bătrâna Doamnă". Italianul a spus că i se pare comic şi ridicol să audă afirmaţii care susţin că sancţiunea jucătorului să fie suportată de Juventus, Livorno şi Moggi, anunţă Sport Total FM.