Gălăgioşii din trafic, depistaţi cu sonometru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

112 certificate de înmatriculare şi 24 de permise de conducere au fost reţinute, la sfârşitul săptămânii trecute, de agenţii Brigăzii de Poliţie Rutieră din Capitală, în urma unei

112 certificate de înmatriculare şi 24 de permise de conducere au fost reţinute, la sfârşitul săptămânii trecute, de agenţii Brigăzii de Poliţie Rutieră din Capitală, în urma unei acţiuni de depistare a vehiculelor cu modificări neautorizate. Cele mai multe sancţiuni s-au acordat pentru schimbările la sistemul de evacuare a gazelor la autovehicule şi motociclete. Acestea, accelerate într-un "stil sportiv", creează disconfort fonic. Folosind un aparat special pentru măsurarea nivelului de zgomot, sonometru, poliţiştii rutieri au aplicat peste 100 de sancţiuni. Au fost identificate 30 de motociclete şi 25 de autovehicule care depăşeau nivelul maxim admis, 85 de decibeli. Alte modificări sesizate de agenţii de circulaţie au fost luminile de altă culoare şi intensitate, anvelopele şi jantele neconforme sau avertizoarele optice şi acustice deţinute ilegal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite