GUVERNUL DA MIEI DE PASTI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoriile bugetare ale SNP Petrom vor fi anulate Datoriile SNP Petrom la bugetul de stat, asigurarile sociale si de sanatate, fondul de somaj si fondurile speciale, precum si penalitatile si

Datoriile bugetare ale SNP Petrom vor fi anulate
Datoriile SNP Petrom la bugetul de stat, asigurarile sociale si de sanatate, fondul de somaj si fondurile speciale, precum si penalitatile si majorarile de intarziere vor fi anulate, au declarat, vineri, agentiei Mediafax surse din Ministerul Economiei si Comertului (MEC). Alte facilitati acordate companiei sunt plata esalonata a dividendelor cuvenite MEC pentru anii 2000 si 2001 si stergerea majorarilor de intarziere, a dobanzilor si penalitatilor aferente. "Scutirea la plata a debitelor reprezentand obligatii la bugetul consolidat al statului si a majorarilor de intarziere, dobanzilor si penalitatilor va imbunatati situatia financiara a SNP Petrom si va asigura conditii atractive pentru investitori. Masura este necesara cu atat mai mult cu cat investitorilor trebuie sa li se prezinte, pana la 3 aprilie, certificatele de obligatii bugetare ale societatii", au spus sursele citate.
Pentru a doua oara in acest an,
Salariatii de la Otelu Rosu primesc ajutoare financiare de la Guvern
In ultimii patru ani, guvernantii au acordat diverse inlesniri, scutiri si esalonari la plata datoriilor, precum si ajutoare financiare de zeci de miliarde lei pentru angajatii Combinatului
Pentru a doua oara in acest an, Guvernul a umblat la fondul de rezerva pentru a acorda o serie de ajutoare financiare angajatilor de la Otelu Rosu. De aceasta data este vorba despre 5,6 miliarde lei, suma cu care a fost suplimentat bugetul Consiliului Local Otelu Rosu. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Despina Neagoe, a declarat ca Executivul a luat aceasta decizie avand in vedere situatia dificila a salariatilor de la aceasta societate. La sfarsitul lunii ianuarie a acestui an, Guvernul a mai acordat un ajutor societatii in valoare de patru miliarde de lei. Combinatul Gavazzi Steel Otelu Rosu se afla in prezent in procedura de reorganizare judiciara, in societate lucrand circa 700 de angajati, care asigura paza intreprinderii. Inca de la preluarea pachetului majoritar de actiuni de catre italienii Marco si Stefano Gavazzi, combinatul de la Otelu Rosu a trecut printr-o adevarata criza, in ciuda faptului ca unele dintre datoriile societatii au fost sterse, iar alte esalonate. Totodata, anual au fost acordate ajutoare financiare de zeci de miliarde lei, numai in anii 2001-2002, Guvernul scotand din fondul de rezerva mai bine de 100 miliarde lei.
Desi a vandut pachetul majoritar de actiuni pe un euro,
Guvernul sterge datoriile de 38 milioane dolari ale CS Resita
Tot cu un euro vor fi vandute si actiunile emise prin includerea in capitalul social a contravalorii terenurilor acestei societati
Cele aproximativ 1.300 miliarde lei, adica 38 milioane dolari, pe care Combinatul Siderurgic Resita (CSR) le datoreaza bugetului statului vor fi sterse, a decis Guvernul in sedinta de joi printr-o Ordonanta de Urgenta. Astfel, Combinatul de la Resita va beneficia de scutirea in totalitate la plata a obligatiilor bugetare neachitate pana la data vanzarii efective a pachetului majoritar de actiuni, respectiv impozite, taxe si contributii, pe lista aflandu-se si contributiile individuale ale salariatilor. De asemenea, CSR va scapa si de plata dobanzilor, majorarilor de intarziere si a penalitatilor aferente datoriilor bugetare neachitate, precum si a creditelor externe contractate si garantate de Ministerul Finantelor Publice. Actul normativ in cauza mai prevede si faptul ca pierderea pe care societatea a reportat-o din anii anteriori va fi recuperata din profitul obtinut prin scutirea totala la plata a obligatiilor restante, iar profitul ramas dupa acoperirea pierderilor va fi utilizat de societate exclusiv ca sursa proprie de finantare. Singura conditie pe care societatea resiteana o are de indeplinit este achitarea obligatiilor bugetare curente, in caz contrar facilitatile urmand sa fie suspendate. Decizia Cabinetului Nastase survine la numai o zi dupa ce cateva zeci de sindicalisti de la CSR au venit in Capitala pentru a protesta fata de intarzierea adoptarii actului normativ privind transferul de proprietate. Protestatarii au afisat pancarte pe care scria doar: "Vrem privatizare", motivul invocat fiind acela ca, odata cu venirea companiei Sinara Handel, in sfarsit au de lucru si isi primesc salariile la timp. Pe langa scutirea de datorii, Executivul a mandatat Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS) sa vanda pachetul de actiuni detinut de stat la CS Resita la pretul de un euro, asa cum se batuse de fapt palma in urma cu doua luni, companiei germane Sinara Handel, distribuitorul oficial al grupului rus TMK. Tot cu un euro vor fi vandute si actiunile emise prin includerea in capitalul social a contravalorii terenurilor pe care sunt amplasate capacitatile de productie si celelalte unitati ale societatii. Totodata, Combinatul Siderurgic Resita va vinde Consiliului Local Resita terenurile fostei uzine coxochimice la un pret egal cu valoarea datoriilor neachitate catre bugetele locale. Toate actiunile judiciare sau extrajudiciare si toate actiunile de executare silita pornite impotriva societatii vor fi suspendate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite