Furtuna a lăsat sute de oameni fără curent în Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva sute de gospodării din Ciumbrud, Hopârta, Lopadea, Miraslău, Şugag şi Ciuruleasa au rămas fără curent electric din cauza vijeliei din cursul nopţii de duminică spre luni.

Câteva sute de gospodării din Ciumbrud, Hopârta, Lopadea, Miraslău, Şugag şi Ciuruleasa au rămas fără curent electric din cauza vijeliei din cursul nopţii de duminică spre luni. Au fost afectate 36 de posturi de transformare din judeţul Alba. Cinci echipe de la Electrica s-au deplasat ieri pe teren pentru a repune în funcţiune reţelele.

Circulaţia rutieră pe DN 75, pe raza satului Izvorul Ampoiului, între Zlatna şi Abrud, a fost îngreunată din cauza prăbuşirii pe carosabil a unor brazi. Arborii au fost îndepărtaţi cu greu de lucrători de la Districtul Drumuri Naţionale Zlatna, împreună cu muncitori forestieri. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale. Potrivit dispeceratului Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba Iulia, cel mai mult a plouat la Arieşeni, unde s-au înregistrat 26 de litri pe metru pătrat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite