Furtul secolului, la Brukenthal

Nu putem să vorbim despre "Şaizecişioptul românesc" - un miniserial de istorie recentă pe care-l reluăm după o scurtă întrerupere, fără să amintim despre cel mai mare şi totodată

Nu putem să vorbim despre "Şaizecişioptul românesc" - un miniserial de istorie recentă pe care-l reluăm după o scurtă întrerupere, fără să amintim despre cel mai mare şi totodată misterios eveniment judiciar al vremii: afacerea Brukenthal.

Opt tablouri evaluate la peste 25 milioane de dolari, dispărute fără urmă, într-o ţară unde temuta Securitate veghea 24 de ore din 24 totul. Absolut totul. Misteriosul eveniment de la Sibiu a fost numit de unii "furtul secolului". S-a întâmplat în 1968. Anul în care au avut loc, tot sub "pecetea tainei", şi alte bizare şi controversate afaceri comuniste cu artă. În fapt, nişte transferuri de comori, de la baronii lui Dej la oamenii de casă ai lui Ceauşescu. O reîmpărţire a trofeelor "de partid şi de stat".

"Ecce homo", pictat de Tiziano Vecello da Cadore. "Portret de bărbat", opera lui de Jorg Breu. "Bărbat cu haina de blană", pictat de un anonim german. "Portret de bărbat", de Christoph Amberger. "Bărbat cu pipa la fereastră", de Frans van Mieris cel Bătrân. "Portretul unei tinere femei", o miniatură pictată pe fildeş de Rosalba Carriera. "Moartea Cleopatrei", opera lui Anton van Dick. "Bărbat cu craniu în mână", de Maestrul legendei Sfântului Augustin. Opt tablori extrem de valoroase. Dispărute toate într-o noapte.

Filmul "oficial" al unui furt de 25 milioane de dolari

Furtuna a început, la Inspectoratul Judeţean de Miliţie din Sibiu şi, ulterior, la IGM, la Centru, abia marţi, 28 mai. Marţi la prânz, atunci când un telefon venit de la Theodor Ionescu, şeful Galeriei de Artă a Muzeului Brukenthal, vorbea despre dispariţia a opt tablouri foarte valoroase. O dispariţie care avusese loc duminică noaptea, cu două zile mai înainte, iar luni, "hoţii" avuseseră timp să şteargă urmele. O adevărată avalanşă judiciară s-a declanşat în cel mai mare secret.

O echipă de câteva sute de miliţieni, condusă de faimosul Ceacanica, s-a pus în mişcare. Muzeul a fost înconjurat de zeci de securisti inarmati pana în dinţi. S-a căutat peste tot, prin toate ungherele, prin toate cotloanele. Anchetatorii au stabilit că hoţii ar fi intrat duminică în muzeu, ca nişte vizitatori obişnuiţi. Că s-au ascuns la etajul doi, aflat în renovare. Că, de acolo, noaptea, ar fi coborât în sălile de expoziţie.

Că n-ar fi fost nişte începători, pentru că nu au atins decât obiectele strict necesare. Şi că studiaseră temeinic locurile înainte. Că, ulterior, după ce au scos cele opt tablouri din rame şi le-au făcut sul, ar fi ieşit prin acoperiş. Şi cam atât. Patru ani a durat ancheta. Degeaba. Până la urmă, neînfricatul Ceacanica s-a dat bătut şi a declarat dosarul AN (cu autori necunoscuţi). Şi aşa a rămas până azi.

La "Scânteia", aproape "Omerta"

În ziua imediat următoare aflării despre dispariţia tablourilor, adică miercuri 29 mai 1968, presa oficială nu a suflat o vorbă despre acest tulburător eveniment. Era şi normal, întrucât Ceauşescu abia plecase într-o vizită oficială în Iugoslavia.

La scurt timp după ce-l petrecuse pe generalul de Gaulle, la avion. Abia la trei zile după începerea anchetei şi la cinci zile de la dispariţia tablourilor, vineri 31 mai 1968, "Scânteia", oficiosul partidului, şi "Scânteia tineretului" (puiul mai mic al organului ideologic) au publicat o ştire mică, pierdută prin pagini. Căutând în presa vremii, în arhiva Scânteii, dar şi la BCU), doar în revista "Contemporanul" ("săptămânal politic şi cultural", editat de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă), am găsit o cronică ilustrată a tristului şi bizarului eveniment de la Sibiu.

Teorii ale conspiraţiei şi adevăruri care dau fiori

De-a lungul vremii, au circulat tot felul de teorii ale conspiraţiei despre afacerea Brukenthal. Că securişti loiali familiei Ceauşescu ar fi regizat celebrul furt şi ar fi dus operele de artă furate de la Sibiu în ascunzători de peste hotare. În Vest sau în Est. Că tablourile ar fi fost mai întâi copiate în laboratoarele Securităţii, ajungând, unele în Vest şi altele în Est. Iar cele care ar fi ajuns în Est ar fi fost văzut la Ermitaj (Rusia) într-o colecţie deschisă exclusiv comuniştilor din Estul îndepărtat.

Aşadar, a fost sau nu a fost implicată Securitatea în furtul secolului? A fost la Sibiu un simplu furt sau operaţiunea Brukenthal a fost, mai degrabă, o afacere judiciară de tip "crimă organizată" de "partid şi de stat"?

Dacă aceste ipoteze nu s-au demonstrat încă, ele nu pot fi excluse automat. Cel puţin aşa arată, cât s-a putut vedea din arhivele Securităţii, mecanismele unor operaţiuni "top secret", precum "Duduia" (de recuperare a tablourilor din pinacoteca regală), "Moştenirea" (de recuperare, a unor tablouri valoroase de la familiile care îşi vindeau pe nimic libertatea de a pleca definitiv din ţară) sau "Îmbogăţirea" (de confiscare în folosul statului a unor opere de artă deţinute de foştii lideri comunişti din anturajul lui Dej). În fapt, un transfer de partid şi de stat al unor trofee şi comori luate cu japca.

După treizeci de ani, FBI rupe tăcerea

La treizeci de ani de la marele furt, peste Ocean, la Miami, în SUA, FBI şi serviciul vamal al SUA reuşesc să recupereze de la un transfug român (intrat în programul de protecţie a martorilor) patru dintre cele opt tablouri şi, în semn de preţuire pentru autorităţile de la Bucureşti, Washingtonul repatriază cu mare pompă cele patru tablouri. Varianta oficială a FBI? Că azilantul român ar fi adus tablourile din Europa, via Austria, de unde le-ar fi cumpărat de la o familie de ţigani pe un preţ de nimic - 1.200 de dolari. Dacă a fost sau nu a fost aşa nu avem de unde să ştim. Decât dacă vom avea acces la toate arhivele secrete. Din Est şi din Vest.