Functionarii publici au din nou voie in AGA si CA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Functionarii publici vor putea face parte, din nou, din Consilii de Administratie sau Adunarile Generale ale Actionarilor la unele societati comerciale sau regii autonome, a decis, marti, Camera

Functionarii publici vor putea face parte, din nou, din Consilii de Administratie sau Adunarile Generale ale Actionarilor la unele societati comerciale sau regii autonome, a decis, marti, Camera Deputatilor, care a modificat pe sest legislatia anticoruptie. Astfel, potrivit unui text propus de Comisia juridica a Camerei, "nu se va afla intr-o situatie de incompatibilitate functionarul public care este desemnat printr-un act administrativ sa reprezinte o autoritate publica in cadrul unor organe colective de conducere". Potrivit presedintelui Comisiei pentru administratie publica a Camerei, Ioan Oltean (PD), prin aceasta prevedere, partidul de guvernamant doreste sa "reactualizeze" privilegiile pe care le-au avut inaltii functionari publici inainte de aparitia, in 2003, a Legii anticoruptie. Aceasta lege interzicea tuturor functionarilor sa detina orice functii in cadrul unor regii autonome sau societati comerciale. Amendamentul votat marti de Camera anuleaza insa aceasta interdictie si da dreptul conducatorilor unor institutii publice sa-si trimita subalternii in AGA si CA-uri. Deputatul PD Emil Boc a explicat ca PSD a strecurat aceasta modificare a legislatiei anticoruptie intr-o banala propunere legislativa, initiata de cinci parlamentari din partidul de guvernamant, in care se cerea doar ca functionarilor publici sa li se permita sa faca parte din conducerile unor institutii coordonate pe principiul tripartidismului (patronate/sindicate/autoritati publice), cum ar fi Casa Nationala de Pensii sau Casa Nationala pentru Asigurari de Sanatate. Intre initiatorii legii se gasesc deputatii sindicalisti Pavel Todoran si Ioan Andrei. Ulterior, intr-o sedinta a Comisiei juridice a Camerei, de la care reprezentantii opozitiei sustin ca au lipsit, s-a decis modificarea propunerii astfel incat functionarilor sa li se dea dreptul sa faca parte din AGA si CA-uri, insa cu invoire de la sefii lor. Emil Boc a spus ca respectiva sedinta a Comisiei juridice s-a desfasurat in timp ce majoritatea membrilor ei participau la dezbaterea Legii electorale. Ieri, presedintele Comisiei pentru administratie a Camerei, Ioan Oltean, a apreciat ca aceasta modificare vine in contradictie cu solicitarile Uniunii Europene privind reforma in administratia publica si "indepartarea functionarilor de actele de coruptie".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite