Funcţie mare, condamnare pe măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PSD Cătălin Voicu riscă zece ani de închisoare, dacă ar fi  judecat pentru o mită de 200.000 de euro
Senatorul PSD Cătălin Voicu riscă zece ani de închisoare, dacă ar fi judecat pentru o mită de 200.000 de euro

Curtea Supremă de Justiţie a elaborat un document privind individualizarea pedepselor pentru infracţiunile de corupţie. Ghidul de individualizare a condamnărilor pentru corupţie a fost realizat ca urmare a rapoartelor făcute de Comisia Europeană în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare a progreselor realizate de România în lupta împotriva corupţiei.

Pentru realizarea acestui ghid, magistraţii au analizat 59 de hotărâri judecătoreşti definitive din toată ţara în cauze privind cele trei infracţiuni clasice de corupţie: luare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. Potrivit vicepreşedintelui Curţii Supreme, Aida Popa, din analiza sentinţelor a rezultat o tendinţă unitară a instanţelor de a da condamnări sub minimul special al pedepselor sau cu suspendare atunci când „şpaga" era mică.

Un astfel de caz este al judecătorului Ioan Lazăr de la Tribunalul Arad, care a primit în 2009 o pedeapsă sub minimul special, doi ani şi jumătate, după ce a fost găsit vinovat că a primit o mită de 25.000 de euro pentru a pronunţa o soluţie favorabilă denunţătorului.

Calitatea făptuitorilor

„Propunerile formulate au în vedere diferenţierile între  «mica» şi  «marea corupţie», pornind de la calităţile făptuitorilor ce sunt diferenţiate în raport cu demnităţile sau/şi funcţiile pe care le îndeplinesc, modalităţile concrete de săvârşire, cuantumurile sumelor de bani pretinse, date, acceptate sau oferite", îşi prezintă recomandările judecătorul Aida Popa.

Ghidul împarte făptuitorii în trei categorii, privind calitatea persoanei. Prima categorie este cea în care sunt parlamentarii, magistraţii, mareşalii, amiralii, chestorii. În cea de-a doua sunt aleşii locali, comisarii Gărzii Financiare, ofiţerii de poliţie, vameşii etc., iar în cea de‑a treia sunt funcţio­narii publici. Recomandarea Curţii Supreme privind pedeapsa minimă, doar după funcţie, este de 3-5 ani pentru prima categorie, 3-4 ani pentru cea de-a doua  categorie şi 3 ani pentru ultima categorie.

Cum evaluezi sexul ca mită

Această pedeapsă poate fi sporită în funcţie de „modalitatea de săvărşire a infracţiunii", dacă şpaga a fost pretinsă, promisă sau primită efectiv. Spre exemplu, în cazul luării de mită, dacă şpaga a fost pretinsă şi primită, recomandarea este de majorare a pedepsei cu doi ani de închisoare. În cazul primirii şpăgii, fără pretindere sau promisiune, recomandarea  este de majorare a pedepsei cu un an.

Pentru a exemplifica, putem lua cazul fostului vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, Valentin Popescu, condamnat la trei ani şi jumătate pentru că a pretins şi a primit şpaga în sex, de la o justiţiabilă, pentru ca aceasta să câştige un proces pe care-l judeca. În cazul în care ar fi găsit vinovat la recurs, Popescu ar primi între 3-5 ani, pentru calitatea persoanei - „magistrat" plus doi ani pentru pretindere-primire a şpăgii, astfel pedeapsa ar putea fi între 5 şi 7 ani.

Cele şase niveluri ale şpăgii

Curtea Supremă a stabilit şase niveluri ale şpăgii. În cazul şpăgii până-n 5.000 de euro, pedeapsa este majorată cu un an. Crescător, în cazul unei mite între 100.001 de euro şi 500.000 de euro, pedeapsa poate fi majorată cu 3-4 ani, iar în cazul unei şpăgi de peste 500.000 de euro, recomandarea este de majorare a pedepsei cu 4-5 ani.

De exemplu, cazul senatorului PSD Cătălin Voicu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă, după ce ar fi pretins şi ar fi primit 200.000 de euro de la omul de afaceri Costel Căşuneanu. În cazul în care va fi găsit vinovat, calitatea de parlamentar al acestuia l-ar băga în prima grupă, 3-5 ani, la care se adaugă o majorare de doi ani pentru modalitatea de săvârşire (pretindere şi primire) şi doi-trei ani pentru cuantumul sumei (200.000 de euro). Astfel, Voicu riscă pe noile recomandari o pedeapsă între 7 şi 10 ani de închisoare.

Cazul „Valiza", mită mare

În cazul în care Gigi Becali ar fi găsit vinovat, după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul „Valiza", după ce a promis jucătorilor de la „U" Cluj suma de 1,7 milioane de euro pentru a-şi apăra corect şansele într-un meci de fotbal. Gigi Becali ar putea primi din start trei ani de condamnare. La această perioadă se adaugă modalitatea de săvârşire (promisiunea, neurmată de dare de mită) pentru care nu va primi nicio majorare, dar riscă între 4 şi 5 ani pentru suma foarte mare avansată ca mită (1,7 milioane de euro). Limita condamnării ar fi de 7-8 ani de închisoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite