Fumatul este un viciu, nu un delict

Ieri a fost Ziua naţională antifumat, în cadrul căreia s-a cerut declanşarea unor campanii pentru încurajarea renunţării la fumat. Pentru prima dată într-un interviu, fumătorii nu mai sunt

Ieri a fost Ziua naţională antifumat, în cadrul căreia s-a cerut declanşarea unor campanii pentru încurajarea renunţării la fumat. Pentru prima dată într-un interviu, fumătorii nu mai sunt puşi la zid. Preşedintele Asociaţiei Liberalism, Sorin Cucerai, vorbeşte despre drepturile pe care le au fumătorii.
- Au şi fumătorii drepturi?
- Da, au drepturi. Cred că toţi fumătorii, cu mici excepţii, recunosc că fumatul este un viciu, dar până la a fi taxat ca delict este o cale lungă. Acum este considerat un delict pentru că, dacă fumezi în anumite locuri declarate interzise, plăteşti amendă. Iar dacă nu plăteşti amenda, eşti datornic, eşti dat în judecată şi trebuie să faci muncă în folosul comunităţii... Nu este închisoare, dar nu este nici departe. Se pot găsi multe metode care respectă libertatea tuturor părţilor prin care un astfel de viciu ar putea fi redus, dar interdicţia şi modul în care sunt făcute rămân extrem de discutabile în termeni morali.
- Cum sunt încălcate aceste drepturi?
- Taxarea fumătorilor se face prin preţuri mai mari la ţigări şi interzicerea fumatului în anumite locuri. Dar ceea ce este mai grav este o încălcare foarte dură a dreptului de proprietate privată. De pildă, dacă aş fi proprietarul unui restaurant, construit pe proprietatea mea - din toate punctele de vedere, acel restaurant este proprietatea mea şi ofer servicii consumatorilor. În condiţiile actualei legi, statul declară că restaurantul meu este spaţiu public şi legiferează ce am eu voie şi ce nu am voie să fac pe proprietate. Eu pot decide ca la mine în restaurant să se fumeze sau nu.
- Care ar fi soluţia?
- Fumatul este o problemă care, în mod normal, într-o societate civilizată se poate rezolva de la caz la caz. Există însă şi fumători pasivi, care sunt dispuşi să suporte costurile. Spre exemplu, am o iubită care vrea să stea cu mine, iar eu fumez. Ea suportă costurile "poluării" datorită altor beneficii, ca să le spunem aşa. Unele persoane vor fi tolerante, iar altele nu. Se vor crea astfel reguli de bună-cuviinţă între fumători şi nefumători, iar, în final, lumea va fi mulţumită. Ca fumător, dacă nu sunt la mine acasă, trebuie să cer permisiunea. Dacă nu mi se acordă, nu fumez.
- Un argument împotriva fumatului este povara asupra sistemului de sănătate. Este el valabil?
- Soluţia ar fi asigurările private de sănătate. Pentru un fumător care se duce să-şi încheie o asigurare de sănătate, poliţa de asigurare ar trebui să fie mai mare, pentru că îşi asumă mai multe riscuri în legătură cu sănătatea sa. În orice caz, argumentul cu povara fumătorilor asupra nefumătorilor prin cheltuielile medicale este neclar. De exemplu, nu ştiu dacă în Bucureşti, spre exemplu, bolile cardiovasculare apar din pricina fumatului sau a poluării. Dar este clar că poluarea nu este cauzată de fumători.