Frumuseţe la Festivalul "Valea Prahovei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

30 de concurente din întreaga ţară se pregătesc de mai multe zile pentru a fi în formă în această seară, una dintre cele mai importante din viaţa lor, pentru că ea le poate aduce titlul

30 de concurente din întreaga ţară se pregătesc de mai multe zile pentru a fi în formă în această seară, una dintre cele mai importante din viaţa lor, pentru că ea le poate aduce titlul suprem şi bucuria participării la finala mondială a aceluiaşi concurs, care va avea loc anul viitor. Anul acesta, pe 5 octombrie, la Durban, în Africa de Sud, România va fi reprezentată de Andreea Motoi, câştigătoarea de anul trecut a competiţiei frumuseţii, dar, alături de ea, va fi prezentă şi Ramona Jalbă, reprezentanta României la finala mondială Miss Bikini World 2006, care va avea loc la 11 noiembrie, în Taiwan.Din programul spectacolului, care va fi prezentat de Octavian Ursulescu, punctele de atracţie sunt cele două prezentări ale colecţiilor de toamnă-iarnă ale caselor de modă Heliotrop (designer, Ana Zdravcu), Charmy Women (general manager, Gabriela Salika) şi Pierra (lenjerie intimă şi costume de baie). şi pentru că hainele frumoase trebuie prezentate de fete pe măsură, Mihaela Tudor (Miss Bikini World - Malta 2002), renumită mai ales datorită relaţiei sale amoroase cu fotbalistul Ianis Zicu, şi Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii "Essentze" B1tv, au fost alese pentru rolul de mirese ale colecţiilor Heliotrop şi, respectiv, Charmy Women. Ambele frumuseţi autohtone sunt mereu în atenţia presei mondene, care nu ratează nicio ocazie de a le prezenta escapadele amoroase, aşa că prezenţa lor la evenimentul din această seară va fi una de natură să stârnească un interes cel puţin la fel de mare ca acela legat de numărul concurentelor care vor defila pe podium. În diferite toalete, dar, mai ales, în costume de baie. Cele 30 de concurente au avut parte de o săptămână în care, dincolo de antrenamentul pentru un concurs de gen, au beneficiat de excursii în zonă, la Castelul Peleş, Casa Memorială "George Enescu" din Sinaia, la Babele, la Crucea Eroilor de pe Caraiman…
Drept recompensă pentru efortul lor, organizatorii au pregătit o seară în care Luminiţa Anghel va avea un recital, patru foarte tineri designeri din ţară îşi vor prezenta colecţiile, iar perechea campionilor naţionali la dans sportiv, Ramon şi Mariam Zedan şi Radu Andrei şi Anca Ionescu, vor oferi un show de zile mari. O altă prezenţă inedită într-un spectacol de acest gen va fi cea a medicului Mirela Miertoiu, care va face pe scenă o demonstraţie, în premieră absolută, despre modul de aplicare a măştilor modelante pentru lifting facial şi corporal…
Despre ultima săptămână petrecută de turişti pe Valea Prahovei, va putem spune că mulţi dintre ei au dat târcoale, zilele acestea, zonelor în care se aflau tinerele înscrise la concursul de miss. Frumoşi şi munţii patriei, dar şi alte forme de relief sunt atrăgătoare şi nu pot fi neglijate atunci când există ocazia să-ţi clăteşti ochii fără prea mari eforturi…

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite