Săpunaru: "Francezilor să le fie frică de noi!" - Revista presei sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săpunaru: "Francezilor să le fie frică de noi!" - Revista presei sportive
Săpunaru: "Francezilor să le fie frică de noi!" - Revista presei sportive

Presa sportivă de astăzi scrie despre părerea lui Cristian Săpunaru despre meciul naţionalei cu Franţa, speranţele lui Ciprian Marica de a înscrie sau neparticiparea lui Adi Mutu la partida cu Franţa. Printre alte subiecte, Hugo Lloris ar putea rata România, iar Thierry Henry crede că România este o echipă redutabilă.

Săpunaru ameninţă: "Francezilor să le fie frică de noi!". România s-a antrenat în această seară pe Stade de France. La finalul antrenamentului, Cristian Săpunaru a declarat că naţionala antrenată de Răzvan Lucescu are jucători valoroşi, de care francezilor ar trebui să le fie frică. "Trebuie să facem tot posibilul ca să câştigăm, suntem cu toţii motivaţi. Sperăm să câştigăm pentru a rămâne în cărţile calificării. Avem jucători valoroşi şi ar trebui să le fie şi lor frică de noi. Dacă ne era frică de ei, nu ne mai apucam de fotbal. Echipa Franţei e periculoasă şi nu stă în doar un jucător", a spus Săpunaru, citat de ProSport.

Ciprian Marica: "Ce frumos ar fi să înscriu!".
Ciprian Marica vrea să marcheze, chiar pe Stade de France, golul prin care România să obţină o victorie istorică. "Suntem optimişti şi credem în şansa noastră. Vom juca cu zâmbetul pe buze şi sper să producem surpriza prin care să bucurăm pe toată lumea", a spus Marica pentru Gazeta Sporturilor despre meciul cu Franţa. Despre Adi Mutu, Ciprian Marica a declarat că "Adi este un jucător foarte important, care printr-o pasă decisivă sau printr-un gol, putea să ne ajute. Sper ca Romeo sau cine va intra în locul său să facă un meci bun. De altfel, e nevoie de o echipă pentru a obţine toate cele trei puncte".

Naţionala are talisman cu Briliant. "Tricolorii" au talisman cu "Briliant". "Sper să-mi simtă prezenţa şi să le port noroc!", spune Adrian Mutu, pe care accidentarea la coapsa dreaptă îl obligă să vadă meciul cu Franţa din tribune. Mutu nu a plecat degeaba în Italia. În lotul naţionalei a găsit puterea să-şi calce pe suflet şi să se împace cu clanul Becali, anunţă GSP TV.

Hugo Lloris ar putea rata România. Hugo Lloris ar putea rata meciul cu România,  a anunţat-o chiar Raymond Domenech la conferinţa de presă. "Există o incertitudine medicală asupra lui Hugo Lloris!", a spus antrenorul Franţei lăsând să se înţeleagă  faptul că portarul ar putea rata meciul cu România de pe Stade de France, transmite Sport.ro.

Thierry Henry: "România este o echipă redutabilă".
Unul din cei mai periculoşi jucători ai naţionalei Franţei, Thierry Henry, susţine reprezentativa României este una redutabilă şi îşi avertizează coechipierii să fie atenţi la Ciprian Marica. "România şi-a schimbat antrenorul, are jucători vechi în lot. Ştim că Marica este periculos, trebuie să fim atenţi. Românii şi-au schimbat stilul de joc, sunt mai agresivi", a spus Henry, citat de Sport Total FM.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite