Fostul deputat Viorel Gheorghiu, achitat după şase ani de procese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu (foto), acuzat de procurori că, în iunie 2001, şi-ar fi înscenat furtul propriului autoturism, BMW 540, a fost achitat la sfârşitul anului trecut de

Fostul deputat PSD Viorel Gheorghiu (foto), acuzat de procurori că, în iunie 2001, şi-ar fi înscenat furtul propriului autoturism, BMW 540, a fost achitat la sfârşitul anului trecut de Judecătoria Sectorului 1 din lipsă de probe. Aceeaşi instanţă a decis, în noiembrie 2005, condamnarea lui Gheorghiu la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru înşelăciune. Trei luni mai târziu, tribunalul a admis apelul fostului parlamentar şi a decis rejudecarea cauzei.

Dosarul ex-deputatului Viorel Gheorghiu se află în prezent la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, unde se motivează cererea de apel. Anchetatorii susţineau, când l-au trimis în judecată pe ex-deputat, că aveau probe şi declaraţii prin care se demonstra că acesta şi-ar fi înscenat furtul propriei limuzine, în scopul încasării unei prime de asigurare-full casco în valoare de 150.000 de mărci germane. Rechizitoriul se baza în principal pe declaraţiile făcute de şoferul fostului deputat, Nicolae Paşalău, şi de alte trei persoane care s-ar fi ocupat cu furtul maşinii şi găsirea unui cumpărător. Cei patru au fost trimişi în judecată, într-un dosar separat, pentru faptul că din proprie iniţiativă au furat şi încercat să vândă BMW-ul fostului deputat Gheorghiu. Toţi au recunoscut fapta, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru fals în declaraţii şi tentativă la înşelăciune. În faţa judecătorilor care au instrumentat dosarul lui Viorel Gheorghiu, ei şi-au schimbat declaraţiile făcute iniţial la Parchet, au negat că ar fi existat o înţelegere cu fostul deputat pentru a-i fura BMW-ul. Paşalău a făcut plângere la Parchet împotriva anchetatorilor, soluţionată cu NUP, în care susţinea că a fost supus unor presiuni psihice şi ameninţat pentru a face declaraţii împotriva şefului său.

"In dubio pro reo" l-a salvat pe inculpat

Judecătoria Sectorului 1 a constatat că declaraţiile date de cei patru complici nu au valoare probatorie datorită interesului acestora în cauză. Magistraţii au decis achitarea lui Viorel Gheorghiu deoarece, în urma cercetării judecătoreşti, a audierii celorlalţi martori şi a analizării probelor depuse de procurori, "nu s-a făcut dovada existenţei vreunei înţelegeri între inculpatul Gheorghiu Viorel şi Paşalău Nicolae sau alte persoane în legătură cu găsirea unui cumpărător pentru autoturism, persoană care, după ce intra în posesia bunului, să dispară cu acesta, pentru a putea fi declarat ca sustras". Judecătorii au mai aplicat şi principiul "in dubio pro reo"(în caz de dubiu, în favoarea acuzatului - n.r.), arătând că din "probatoriu nu a rezultat că inculpatul a acţionat cu intenţie". "Numai pe baza unor probe certe în acuzare poate fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie", mai arată magistratul care l-a achitat pe ex-deputat. În ultimul său cuvânt, Viorel Gheorghiu a declarat că este nevinovat şi că a fost privat pe parcursul cercetării penale de prezumţia de nevinovăţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite