Fortăreaţa de la Rupea se surpă pe zi ce trece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea Rupea, din judeţul Braşov, a fost părăsită de 300 de ani. Mărturie de pe vremea dacilor, Ramidava sau Rupes, cum a fost numit apoi castrul roman aşezat pe aceste locuri, se află în

Cetatea Rupea, din judeţul Braşov, a fost părăsită de 300 de ani. Mărturie de pe vremea dacilor, Ramidava sau Rupes, cum a fost numit apoi castrul roman aşezat pe aceste locuri, se află în ţara Crihalmelor. Autorităţile locale au ridicat ani de-a rândul din umeri când a fost vorba de alocarea de fonduri pentru repararea zidurilor cetăţii.

WC-ul boschetarilor
Zidurile cetăţii sunt un adevărat pericol. Un bătrân, care stătea la umbră în parcul central, ne-a văzut străini de loc şi ne-a avertizat: "Aveţi grijă dacă mergeţi pe cetate, că au început să se surpe zidurile. Iar de văzut, prea multe nu-s. Poate boschetarii care şi-au făcut culcuş pe acolo şi au transformat cetatea în budă publică". Singur, portarul nu face faţă. Îţi cere doi lei taxă de intrare şi face pe ghidul. Cea mai fascinantă este povestea fântânii, de aceeaşi vârstă cu cetatea: dacă un cuplu bea din apa rece va cunoaşte iubirea veşnică. Trebuie să păşeşti cu grijă, pentru că ghizdurile fântânii se pot prăbuşi oricând în apa limpede. Portarul spune că, pe vremea când era un ţânc, bătrânii spuneau că la Rupea s-ar fi sinucis Decebal.

Eclerajul, distrus de vandali
Primarul oraşului, Flavius Dumitrescu, spune că bătaia de joc a unora a făcut să fie irosiţi în zadar şi puţinii bani care au fost alocaţi pentru iluminarea cetăţii: "Am pus corpuri de iluminat noi şi puternice. Eclerajul cetăţii se putea observa de la mare distanţă de către turişti. Au aruncat cu pietre şi le-au spart. Am pus grilaje de protecţie, dar au aruncat cu bolovani până le-au îndoit şi au spart din nou becurile". Pentru a salva cetatea de la Rupea, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean s-au asociat. Puterea financiară a judeţului va permite contractarea unui credit bancar de două milioane de euro. Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, spune că există un program prin care se doreşte reabilitarea şi conservarea monumentelor istorice, iar fortăreaţa de la Rupea este una din priorităţi. De la vorbe la fapte

Castrul roman de la Rupea face parte dintr-un lanţ de apărare care era desfăşurat pe Valea Târnavelor, Valea Oltului şi Cetatea Râşnovului. Saşii au fost cei care au construit pe ruinele castrului o cetate ţărănească fortificată, în 1324. În timpul răscoalei împotriva regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, fortăreaţa a fost folosită de saşi ca refugiu. Cetatea a rezistat până în 1790, când o furtună a distrus acoperişul cetăţii şi a fost lăsată în paragină.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite