Forma finală a privatizării CEC oferă salariaţilor doar 5% din acţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Strategia de privatizare a ultimei bănci româneşti deţinute de stat, refăcută şi revizuită de trei ori, pune salariaţii acestei instituţii în inferioritate, comparativ cu cei ai tocmai

Strategia de privatizare a ultimei bănci româneşti deţinute de stat, refăcută şi revizuită de trei ori, pune salariaţii acestei instituţii în inferioritate, comparativ cu cei ai tocmai vândutei BCR.
Guvernul a aprobat ieri documentul prin care angajaţii actuali, precum şi cei cu ultimul loc de muncă la CEC vor putea cumpăra doar 5% din acţiuni, şi nu 8%, cât au primit cei de la BCR. Executivul nu a luat în seamă nici avizul negativ dat de CES în această cauză şi nici protestele vehemente ale sindicatelor şi oamenilor de afaceri români, transmise premierului Călin Popescu Tăriceanu prin intermediul ministrului de finanţe. Alte prevederi ale strategiei stabilesc vânzarea a 69,9% din CEC unui consorţiu financiar de reputaţie internaţională sau unui grup de investitori din care să facă parte un asemenea consorţiu financiar. Suma provenită din vânzarea a 9,9% din acţiuni va merge către Fondul Proprietatea, iar restul acţiunilor care mai rămân în proprietatea statului vor fi vândute prin ofertă publică. Selecţia ofertelor se va face în aceleaşi etape parcurse la privatizarea BCR, suma oferită având o pondere de aproximativ 90% în stabilirea câştigătorului. Comisia de privatizare, condusă de Sebastian Vlădescu, se va întruni imediat ce documentul aprobat ieri de guvern va fi publicat în Monitorul Oficial, pentru a stabili detaliile strategiei de privatizare a CEC.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite