Ford va construi anul viitor un nou model, fabricat în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialul companiei americane a spus că s-au investit deja 200 de milioane de dolari în fabrica de la Craiova.

În 2011, fabrica din Oltenia va produce un nou tip de autoturism, potrivit France 24.

"Autovehicolul pe care îl vom lansa la anul va avea dimensiuni mici. Vom fabrica aproximativ 150.000 de unităţi pe an, iar noul model va fi unic. Va fi o maşină complet nouă pentru portofoliul Ford" a declarat vice-preşedintele de la Global Manufacturing, John Fleming, potrivit sursei citate.

Fleming a mai adăugat că producţia noului Ford va începe în luna septembrie a anului viitor.

Oficialul companiei americane a spus că s-au investit deja 200 de milioane de dolari în fabrica de la Craiova, iar firma americană se va ţine de cuvânt şi va investi toate cele 675 de milioane asumate prin contractul prin care au preluat uzina românească, chiar dacă programul va fi finalizat cu întârziere.


Astfel, Ford va începe angajările în 2011, cu intenţia ca numărul de angajaţi să crească de la 3.500 la 7.000 în următorii ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite