Fondurile de investiţii pot ajunge, în cinci ani, la două miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda dezvoltării rapide, piaţa românească continuă să fie printre cele mai puţin dezvoltate din Europa. Activele totale ale fondurilor deschise şi închise de investiţii s-au

În ciuda dezvoltării rapide, piaţa românească continuă să fie printre cele mai puţin dezvoltate din Europa.

Activele totale ale fondurilor deschise şi închise de investiţii s-au apropiat, în luna octombrie, de 325 milioane de euro. Deşi creşterile din ultima perioadă sunt modeste, jucătorii din această piaţă se aşteaptă la o dezvoltare alertă a industriei fondurilor mutuale.

Aşteptările legate de piaţa fondurilor de investiţii sunt ridicate. Dacă în prezent activele totale ale acestei industrii nu depăşesc 0,2% din Produsul Intern Brut, previziunile indică, în următorii trei-cinci ani, un nivel de 1%-2%. Mihail Ion, preşedintele Raiffeisen Asset Management, consideră că, "în valoare absolută, anticipez că piaţa fondurilor deschise de investiţii se va situa între unu şi două miliarde de euro la finele intervalului de trei-cinci ani".

Totuşi, comparativ cu alte state din Europa, industria românească va continua să fie cea mai puţin dezvoltată. "Spre exemplu, ponderea activelor fondurilor deschise de investiţii în PIB al ţărilor din Europa Centrală şi de Est se situează între 8% şi 10%, iar în ţările din Europa Occidentală ajunge şi la 100%", a explicat Mihail Ion, în cadrul conferinţei "Oportunităţi în Asset Management", organizată de FinMedia.

Active de numai 15 euro pe locuitor

Ultimele date publicate de Uniunea Naţională a Organismelor de Plasament colectiv arată faptul că, la sfârşitul lunii octombrie, activele totale ale fondurilor de investiţii s-au apropiat de 325 milioane de euro. Raportat la numărul de locuitori ai ţării noastre, rezultă că fiecărei persoane îi revin 15 euro. Pentru comparaţie, indicatorul atinge 23.000 de euro în Franţa, 1.350 de euro în Ungaria şi 935 de euro în Cehia.

Preşedintele Raiffeisen Asset Management a adăugat că industria fondurilor deschise de investiţii va cunoaşte în România o rată de creştere ridicată în următorii ani. Motivele sunt multiple. Pe de o parte, veniturile populaţiei s-au majorat.

Simultan, piaţa de capital s-a dezvoltat, iar randamentele depozitelor la termen au scăzut. Nu în ultimul rând, introducerea fondurilor obligatorii şi facultative de pensii va determina creşterea gradului de educaţie financiară a populaţiei.

Iar faptul că o serie de bănci au lansat fonduri deschise de investiţii va susţine credibilitatea industriei. Potrivit datelor UNOPC, activele nete ale fondurilor deschise de investiţii s-au ridicat, în octombrie, la 893 milioane de lei, în creştere cu 3,2% faţă de luna precedentă.

Pe de altă parte, activele fondurilor închise s-au diminuat cu 1,1%, până la 176 milioane de lei. Numărul de investitori a urcat uşor la 81.926 persoane fizice şi juridice, din care 1.304 sunt companii. Cei mai mulţi investitori (51.257) continuă să prefere plasamentele în fondurile diverificate. Pe locul doi se află fondurile de acţiuni, care au atras 17.387 investitori.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite