Fondul Proprietatea, pe Bursă prin ofertă secundară în 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori Bucureşti "posibil" în luna iunie a anului viitor, printr-o ofertă publică secundară efectuată la Ministerul de Finanţe, a spus luni,

Fondul Proprietatea ar putea fi listat la Bursa de Valori Bucureşti "posibil" în luna iunie a anului viitor, printr-o ofertă publică secundară efectuată la Ministerul de Finanţe, a spus luni, în cadrul unei emisiuni televizate, preşedintele Fondului, Alexandru Păunescu, citat de NewsIn.

Alexandru Păunescu a declarat că "Ministerul de Finanţe, în urma unui raport făcut de un intermediar pentru listare, va face o ofertă de preţ pentru vânzarea unei participaţii situate între 10-20% din capitalul social al Fondului Proprietatea.

Acest lucru va duce la diminuarea cotei deţinute de stat. Astfel, cota deţinută de Ministerul de Finanţe ar putea scădea până la 80%. Nu e posibil ca deţinerea statului să fie mai mică de 50%. În 5 august, preşedintele Fondului Proprietatea a spus, într-o emisiune la Realitatea TV, că acţiunile Fondului ar putea ajunge la Bursa de Valori Bucureşti în mai-iunie 2008 dacă se respectă toate termenele prevăzute în lege.

"În momentul de faţă, statul are aproximativ 96,5% din acţionariatul Fondului Proprietatea. Acest procent va creşte cu siguranţă până la sfârşitul anului, dar o estimare exactă nu pot face", a arătat, luni, Păunescu, care nu exclude însă posibilitatea dublării numărului acţionarilor.

El a menţionat că există posibilitatea ca persoanele care sunt deja acţionari ai Fondului "să renunţe la calitatea pe care o au de acţionar, cerând la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor anularea titlului de conversie". Aceste persoane vor avea dreptul de a opta şi pentru plata în numerar până la plafonul de 500.000 de lei.

"Acest lucru este legat de momentul când Fondul Proprietatea va elibera dividende, în jur de 1 noiembrie anul acesta", a mai spus Păunescu. (Ovidiu Marincea)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite