Foamea de energie împinge UE spre reforme profunde
0La ora actuală, Uniunea Europeană este cel mai mare importator de energie şi al doilea cel mai mare consumator de energie din lume. Sustenabilitatea, securitatea aprovizionării cu energie şi
La ora actuală, Uniunea Europeană este cel mai mare importator de energie şi al doilea cel mai mare consumator de energie din lume. Sustenabilitatea, securitatea aprovizionării cu energie şi competitivitatea sunt obiective strategice ale noii politici energetice europene. Liberalizarea şi diversificarea - a surselor energetice, a ţărilor şi regiunilor furnizoare şi a căilor de transport - devin mijloacele prin care aceste obiective vor fi atinse.
Statele Uniunii Europene şi-au impus în cadrul Consiliului European de primăvară de la Bruxelles sporirea ponderii energiei regenerabile la 20% în mixtul energetic, reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 20% şi sporirea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020. Acestea vor face din Uniunea Europeană zona cea mai eficientă din punct de vedere energetic la nivel global.
Piaţa europeană evoluează spre liberalizare şi integrare. Pentru a atinge un nivel sporit al competiţiei, Uniunea Europeană îşi propune să separe producţia de transportul şi distribuţia de energie până în 2009. De asemenea, Comisia Europeană propune liberalizarea completă a pieţelor de electricitate şi gaz până în 2009. Rolul gazului în mixtul energetic va creşte în deceniile viitoare, bazat pe creşterea necesarului atât pentru consumul industrial, cât şi pentru cel privat, dar mai ales pentru generarea de energie electrică. Până în anul 2030, Uniunea Europeană va importa 80% din necesarul său de gaz. Recentele jocuri politice ale Rusiei, precum şi conflictele dintre Rusia şi ţările de tranzit (Ucraina şi Belarus) au dat Uniunii Europene o nouă dimensiune asupra importanţei securităţii energetice şi au împins-o spre reforme profunde cu impact pe termen lung: "Deciziile pe care le luăm astăzi sunt decizii care fac trecerea spre o economie cu emisii reduse de carbon; sunt decizii spre o revoluţie postindustrială", afirma preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, la începutul acestui an.
În ceea ce priveşte dimensiunea externă a politicii energetice, pentru Comisia Europeană este inacceptabil ca orice stat furnizor sau tranzitor de energie să întrerupă livrările fără consultări prealabile. Escaladarea conflictului energetic cu Rusia prin dublarea preţului la gaze pentru Ucraina la 1 ianuarie 2006 şi pentru Belarus un an mai târziu, precum şi a întreruperii furnizării de petrol prin Belarus spre Europa de Vest a alarmat factorii de decizie europeni asupra iminenţei problematicii. Reputaţia Rusiei ca furnizor de nădejde a fost afectată. Dependenţa energetică a Uniunii Europene faţă de Rusia va continua să crească în anii ce urmează, datorită creşterii necesarului de energie, a epuizării stocurilor interne (în special de gaz) precum şi a voinţei politice de substituire a cărbunilor prin gaz. Dar dependenţa energetică dintre Uniunea Europeană şi Rusia este reciprocă: Rusia este la fel de dependentă de UE ca şi consumator de energie cum este UE de Rusia ca şi furnizor. Deşi atât petrolul, cât şi gazul lichefiat pot fi transportate pe vase, importanţa reţelei de transport va rămâne foarte ridicată în deceniile ce vor urma. Iar aceasta priveşte atât cererea, cât şi oferta, şi atribuie o semnificaţie sporită unei relaţii stabile. Mai mult, Rusia are mare nevoie de transferuri tehnologice de la statele europene. Comisia Europeană estimează că sistemele de extracţie şi transport din Rusia vor necesita până în anul 2020 investiţii de 140 miliarde EUR doar pentru a putea menţine capacităţile curente, ceea ce este nerealist fără implicarea capitalului european.
Uniunea Europeană joacă propria carte în relaţia cu Rusia prin construirea gazoductului Nabucco ce va transporta gaz din Asia prin Turcia, Bulgaria şi România spre Europa de Vest. Acesta va da statelor europene acces la marile rezerve din Azerbaidjan şi Iran, urmând a reduce dependenţa de Rusia. Toate peste toate, Rusia va continua aşadar să fie un partener important pentru Uniunea Europeană în domeniul energetic, dar nu trebuie să fie singurul nostru partener!
Aspectele externe ale politicii energetice se află în strânsă dependenţă de cele interne: pentru a putea avea o politică externă puternică este nevoie de o piaţă internă bine integrată. În relaţia cu partenerii externi, Uniunea Europeană va avea mereu o putere mai mare de negociere atât timp cât vorbeşte cu o singura voce şi nu cu vocea a 27 de pieţe interne de mici dimensiuni. Aceasta este lecţia clară din 50 de ani de integrare europeană.
Iată că, după mai mult de 50 de ani de la formarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, tema energiei a reapărut în centrul procesului de integrare europeană. Dacă atunci raţiunea a constituit-o prevenirea unui nou război european între statele membre, acum tema este adusă în actualitate de escaladarea conflictului energetic cu Rusia şi de dorinţa presedinţiei germane de a aborda un subiect pe care cetăţenii Uniunii Europene îl consideră prioritar.
Rusia va continua aşadar să fie un partener important pentru Uniunea Europeană în domeniul energetic, dar nu trebuie să fie singurul nostru partener!