Flavia-Bianca Cristian, eleva admisă la şase universităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Târgumureşeanca a fost admisă la universităţi din Anglia, SUA, dar şi din România, deşi încă nu şi-a dat Bacul. Visul ei e să devină medic şi cercetător în domeniul medical.

Bianca este o elevă model, care, pe lângă rezultate excepţionale la învăţătură, are timp să urmeze şi cursuri de pian şi să se implice în acţiuni de voluntariat.
Rezultatele sale excepţionale, obţinute la olimpiada de bilogie, nu au rămas fără ecou, Bianca fiind admisă la patru universităţi din Anglia, la una din Statele Unite ale Americii şi la una din România. „De mică mi-am dorit să fac medicina, spre surprinderea părinţilor mei. Din dorinţa de-a aprofunda acest domeniu, am aplicat online la Universitatea din Bristol, Birmingham, Glasgow şi la Universitatea New Castle Upon Tyne, fiind admisă la toate patru. Din America am primit un răspuns de la Universitatea „Roger Williams” din Rhode Island, care mi-a oferit o bursă de merit pe trei ani cât durează studiile acolo”, povesteşte Bianca.
Târgumureşeanca a fost admisă şi la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca, în urma participării în lotul lărgit pentru Olimpiada Internaţională de Biologie.

Pe lista altor opt universităţi din SUA

Momentan mai aşteaptă răspunsul altor opt universităţi americane, la care şi-a depus dosarul. „Deşi am fost admisă în Anglia, aştept răspunsurile celorlalte universităţi din SUA unde am aplicat. Am dat şi niste teste la Cluj, pe care le dau şi liceenii americani pentru a fi admişi la universitate. Primul test era din matematică, înţelegearea unui text şi un eseu, iar al doilea din biologie, spaniolă şi matematică.
La admitere în America, fiecare dosar este văzut de cel putin doi membrii ai comisiei de admitere, şi dacă ei sunt de accord, întreg comitetul vede apoi dosarul respectiv şi trebuie să aprobe admiterea”, spune eleva. Visul Biancăi este să urmeze o facultate în străinătate deoarece, pe lângă studiu are are şi posibilitatea de a face cercetare.

Membră în „Salvaţi Copiii”

Pasiunea pentru medicină o face să-i ajute pe medicii de la SMURD ori de cîte ori are ocazia. „E puţin şocant când intri acolo, dar e o experienţă benefică pentru că ai ocazia să vezi multe cazuri medicale şi sunt mulţi medici care îşi asumă şi rolul de profesor”, mărturiseşte eleva. Bianca nu este la prima acţiune de voluntariat, fiind membră a Organizaţiei „Salvaţi Copiii”. „Anul trecut am fost la Sulina la un curs pentru formatori de voluntari, condus de Organizaţia „Salvaţi Copiii”. Am făcut o acţiune de recrutare pentru filiala Mureş a ONG-ului”, spune Bianca. În puţinul timp liber pe care îl are, eleva merge la cursurile de pian.

Ce-i place
Îi place muzica, iubeşte oamenii în general, dar îi admiră pe cei ambiţioşi, care vor întotdeauna mai mult. Se simte bine în compania celor doi nepoţei ai săi, de unu şi de trei ani. Adoră să gătească, în special dulciuri, iubeşte ploaia şi filosofia.

Ce nu-i place
Nu-i plac pixurile care nu scriu şi nici ceasurile, pentru că suferă de lipsă de punctualitate, iar timpul e mereu o problemă pentru ea. Nu suportă filmele de acţiune şi de groază şi nu-i place să meargă la cumpărături. Nu agreează culoarea portocalie şi nu-i place să bea suc de morcovi.

Întrebări şi răspunsuri
De ce vrei să studiezi în străinătate?
Momentan în România nu există dotările, aparatura şi cărţile pe care le au studenţii din străinătate. Dacă aş accepta bursa americană, aş alege să studiez biologia şi să urmez cursuri pregătitoare pentru facultatea de medicină, pentru că îmi doresc să lucrez în cercetare, chiar din timpul colegiului, fapt ce în România nu e posibil.

Care sunt calităţile unui medic bun?
Un medic bun trebuie să-şi păstreze o anumită doză de empatie cu pacienţii, dar trebuie să aibă şi tărie de caracter, pentru că se confruntă zilnic cu suferinţa. Dacă e total insensibil, meseria de medic nu mai are nici un scop.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite