Fiul purtatorului de cuvant MAI, Virgil Vochina, a intrat cu Yamaha in Peugeot-ul unui politist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vochina Virgil Tudor, 22 ani, a fost internat la Spitalul "Universitar", suferind o fractura la piciorul stang

Fiul consilierului si purtatorului de cuvant al ministrului Administratiei si Internelor, Vochina Virgil Tudor, a fost implicat, luni, intr-un grav accident rutier, care a avut loc in Capitala. In varsta de 22 ani, Tudor Vochina circula cu o motocicleta Yamaha, inmatriculata cu numere straine, pe care o conducea fara permis. In jurul orei 17,40, la intersectia dintre Calea Calarasilor si strada Delea Veche, el a intrat intr-un autoturism Peugeot, inmatriculat cu numarul AG-01-DEP. Potrivit Politiei Capitalei, la volanul Peugeot-ului se afla Cicu Laurentiu Ion, 22 ani, care se deplasa pe Calea Calarasilor, pe directia Strada Traian - Piata Hurmuzachi. Surse judiciare ne-au precizat ca Cicu este subofiter, in cadrul DGPMB, la biroul criminalistic. Politistul a intrat in intersectia cu strada Delea Veche pe culoarea verde a semaforului. El a efectuat virajul la stanga, fara a acorda prioritate autovehiculelor venite din sens opus. In acel moment s-a produs accidentul, motocicleta lui Tudor Vochina intrand in coliziune cu Peugeot-ul. In urma impactului, Vochina s-a ales cu mai multe rani, fiind transportat la Spitalul Clinic "Universitar". Medicii l-au internat, cu diagnosticul "fractura 1/3 subfemur stang, contuzie coapsa, genunchi si gamba dreapta". Atat motociclistului, cat si subofiterului Cicu li s-au recoltat probe biologice, desi nu emanau vapori de alcool in aerul expirat. Verificarile efectuate de agentii de circulatie in baza de date a politiei au aratat ca Tudor Vochina nu poseda permis de conducere pentru motociclete. In ceea ce priveste ancheta, in aceasta cauza a fost intocmit un dosar de cercetare penala, pentru vatamare corporala, dosar care va fi inaintat spre solutionare Tribunalului Municipiului Bucuresti. Urmeaza ca investigatiile sa stabileasca, cu exactitate, imprejurarile in care a avut loc accidentul. Tudor este fiul consilierului ministrului Administratiei si Internelor, cunoscutul realizator de emisiuni TV pe teme rutiere, Virgil Vochina. "Regret ce s-a intamplat si regret ca tocmai fiului meu i s-a intamplat, ne-a declarat Virgil Vochina. Este un accident datorat, in mare parte, teribilismului varstei sale, de 22 ani. Legea e lege, insa. Dosarul isi va urma cursul normal. Ca tata, tot ce ma intereseaza este sanatatea lui. Ce pot sa va spun este ca facuse scoala de soferi si urma sa dea examen pentru obtinerea permisului. Cand a avut loc accidentul, tocmai incerca motocicleta si circulase pe o distanta de 100 de metri departare de locuinta", a precizat Vochina. Alte doua accidente rutiere in care au fost implicati motociclisti au avut loc, luni, in Capitala, la miezul noptii Coman Ionut Vasile, 26 ani, a lovit cu motocicleta doua autoturisme parcate regulamentar pe Bulevardul I.C. Bratianu. Tanarul circula cu viteza excesiva, cu o motocicleta marca Suzuki, distrusa in urma coliziunii. Tot luni, un alt motociclist bucurestean a fost grav ranit, in urma unui accident de circulatie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite