Firmele se chinuie să-şi recupereze datoriile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cele 560.000 de companii active din România, 95% se confruntă cu întârzieri în recuperarea datoriilor, a declarat, ieri, Cristian Ionescu, directorul general al Coface România. "În

Din cele 560.000 de companii active din România, 95% se confruntă cu întârzieri în recuperarea datoriilor, a declarat, ieri, Cristian Ionescu, directorul general al Coface România. "În România sunt 560.000 de companii active, iar 95% din acestea, printre care şi Coface România, se confruntă cu întârzieri la încasarea plăţilor", a spus Cristian Ionescu.

În ceea ce priveşte întârzierile la plată cu care se confruntă companiile româneşti, acestea au termene de 180-200 de zile, iar cel mai ridicat termen este în agricultură, unde acesta poate ajunge până la 360 de zile.

"Societăţile din agricultură sunt pe locul trei în ceea ce priveşte numărul de insolvenţe, acesta fiind depăşit numai de retailul independent, pe locul unu, şi comerţul cu ridicata, pe locul al doilea", a precizat Ionescu. În privinţa creditelor bancare, Cristian Ionescu a spus că 20% din acestea au întârzieri la plată, iar 0,14% din cele 20 de procente nu sunt recuperate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite