Filmul serii: Dinamism şi spirit ludic în "Comoara naţională"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TVR 1, duminică, 20:10 Ce poate fi mai potrivit pentru un sfârşit de an decât o producţie a studiourilor Disney care combină suspansul cu doze substanţiale de mister, dinamism şi

TVR 1, duminică, 20:10

Ce poate fi mai potrivit pentru un sfârşit de an decât o producţie a studiourilor Disney care combină suspansul cu doze substanţiale de mister, dinamism şi spirit ludic? Cu alte cuvinte, divertisment în stare pură. "Comoara naţională" (National Treasure) răsuceşte firele unui story incredibil, care porneşte de la ideea existenţei unui tezaur fabulos, descoperit de Cavalerii Templieri sub ruinele templului din Ierusalim al regelui Solomon şi care trece de-a lungul secolelor din mână în mână, ajungând până la urmă în America epocii coloniale, unde "părinţii fondatori" se pregăteau să scuture dominaţia britanică.

Locul unde se află acum comoara i-a frământat dintotdeauna pe membrii familiei Gates (aluzie directă la cel mai bogat om al planetei!), al căror ultim descendent, Ben, după ce va intra în posesia unor indicii până atunci secrete, va porni într-o cursă frenetică, care-l va duce din îngheţurile arctice până la Arhivele Naţionale din Washington şi mai departe prin vestitul "Hall of Independence" din Philadelphia la Trinity Chruch din Wall Street şi catacombele de sub Manhattan. Ceea ce ne duce imediat cu gândul, fireşte, la "Codul lui Da Vinci". Nicolas Cage este un Ben frenetic, ajutat în cursa sa contracronometru de o frumoasă cercetătoare a arhivelor, nimeni alta decât Diane Kruger, fosta Elena din Troia...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite