Fiecare român va plăti taxa pe dioxid de carbon - Revista presei interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare român va plăti taxa pe dioxid de carbon - Revista presei interne
Fiecare român va plăti taxa pe dioxid de carbon - Revista presei interne

Presa economică de astăzi scrie despre taxa pe dioxid de carbon, oprirea definitivă a 1,9 milioane litri de apă minerală de la comercializare sau investirea a milioane de euro pentru studiile personelor de etnie romă. Printre alte subiecte, lucrările la ultimele două tronsoane ale Auto­străzii Soarelui (A2) s-au blocat, iar lupta pentru şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează să înceapă.


Fiecare român va plăti taxa pe dioxid de carbon.

  Românii ar putea plăti o taxă pentru emisiile de dioxid de carbon rezultate din consumul propriu de gaze, electricitate şi transport. Propunerea vine din partea oficialilor Ministerului Economiei şi va fi pusă în practică pe termen mediu şi lung. După taxa pe noxele produse de autovehicule, ar putea urma cea pe dioxidul de carbon produs de fiecare individ. La o asemenea taxă se gândeşte pe viitor Ministerul Economiei, după cum a anunţat secretarul de stat Tudor Şerban, la un forum pe teme energetice, anunţă Gândul.

Apă minerală cu probleme. Atenţie la apa minerală! Peste 1,9 milioane de litri de apă cu fost oprite definitiv sau temporar de la comercializare, în urma unor controale efectuate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, scrie Evenimentul Zilei. Producătorii şi distribuitorii de apă carbogazificată au primit amenzi de peste 1.000.000 de lei pentru apă cu gust şi miros de ulei cu termenul de valabilitate expirat.

Milioane de euro, investiţi în şcolirea copiilor romi. În ultimii opt ani au fost alocate 37 de milioane de euro, prin Ministerul Educaţiei, pentru programe împotriva discriminării şi segregării elevilor romi. 10.000 de romi s-au întors la şcoală, iar peste 60.000 de elevi au participat la proiecte legate de discriminarea copiilor romi şi a celor cu dizabilităţi. Din 2001 până anul acesta au fost investite 37 de milioane de euro din fondurile PHARE pentru campanii derulate de Ministerul Educaţiei, scrie Cotidianul.

Autostrada Soarelui apune. Lucrările la ultimele două tronsoane ale Auto­străzii Soarelui (A2) s-au blocat înainte să înceapă. Curtea de Apel Bucureşti a suspendat atribuirea contractului de consultanţă pentru verificarea calităţii lucrărilor. CNADNR a atribuit acest contract unei firme care a depus o ofertă cu un milion de euro mai scumpă decât cea a firmei clasate pe primul loc, potrivit Jurnalul Naţional.

Începe lupta pentru şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În plină criza a autorităţii judecătoreşti în România, unii magistraţi îşi ascut armele, pregătindu-se pentru lupta privind scaunul de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe 2 septembrie, odată cu pensionarea (incertă, ce e drept la acest moment) a judecătorului Nicolae Popa, Curtea Supremă a rămas fără o conducere chiar înainte de alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie, când trebuie ca instanţa să desemneze judecătorii care vor alcătui componenta Biroului Electoral Central, notează Gardianul.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite