Fidel Castro şi-a transferattemporar puterea

preluarea atribuţiilor de şef al statului de către fratele său, Raul. Complicata intervenţie chirurgicală la care a fost supus preşedintele cubanez şi decizia acestuia de a delega chiar şi

preluarea atribuţiilor de şef al statului de către fratele său, Raul. Complicata intervenţie chirurgicală la care a fost supus preşedintele cubanez şi decizia acestuia de a delega chiar şi "provizoriu" prerogativele de şef al statului au readus în discuţie problema succesiunii la conducerea regimului de la Havana. Castro este cel mai longeviv conducător din lume, după Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. El urmează să împlinească la 13 august 80 de ani.

Raul, succesorul desemnat
Succesorul desemnat al lui Fidel Castro, fratele său, Raul, cu cinci ani mai mic, care a preluat "în mod provizoriu" prerogativele numărului 1 cubanez, a păşit dintotdeauna pe urmele fratelui său mai mare şi conduce cu o mână de fier armata cubaneză, comentau, ieri, agenţiile de presă.
Mai discret din fire, Raul Castro este prim-vicepreşedinte al Consiliului de Stat (guvernul), al doilea secretar al Partidului Comunist Cubanez (PCC) şi, încă de la începutul regimului, temutul ministru al Forţelor Armate Revoluţionare (FAR). "Neîndoielnic, este camaradul care are cea mai mare autoritate după mine şi cea mai bună experienţă. De aceea are toate calităţile pentru a-mi succeda", şi-a caracterizat Castro fratele, în 2001. Mic de statură, Raul este însă lipsit de charisma lui Fidel şi de talentul său oratoric. Avantajul său constă în relaţia strânsă cu acesta, care l-a luat sub aripa sa pe mezinul familiei, născut la 3 iunie 1931 la Biran (sud). Cu Raul, armata cubaneză s-a implicat în ultimii ani în sectoarele-cheie ale economiei, în special în turism, unde controlează majoritatea activităţilor şi hotelurilor prin grupul Gaviota.

Admirator al "experienţei" chineze şi vietnameze
Raul Castro pare a fi un admirator al reformelor de tip chinezesc şi vietnamez, de care se interesează îndeaproape făcând frecvente vizite "partidelor surori", la Beijing şi Hanoi. Faţă de Washington a cultivat înfruntarea şi diatriba după modelul lui Fidel, dar a dat uneori neaşteptate semne de deschidere. Raul Castro este comunist de la vârsta de 22 de ani şi unul dintre puţinii membri ai PCC care au participat la atacul asupra cazărmii Moncada la 26 iulie 1953, lovitura de începere pentru saga castristă. După amnistia din 1955, decretată de Fulgencio Batista, a plecat în Mexic pentru a pregăti gherila "bărboşilor" ("barbudos") din Cuba împreună cu Ernesto "Che" Guevara şi fratele său.

Erou al stângii şi ticălos preferat al dreptei
Lui Castro îi place să spună că a supravieţuit unui număr de nouă preşedinţi americani, de la John F. Kennedy la Ronald Reagan şi George Bush - tatăl. "Niciodată nu m-am gândit că voi trăi atât (...) Au încercat să mă lichideze de atâtea ori", a spus Castro în iulie, la sosirea în Argentina, ca invitat la summitul Mercosur.
Iubit şi urât în egală măsură, Castro se bucură de influenţă internaţională, fiind un erou al stângii şi ticălosul preferat al dreptei. Statele Unite, care de cinci decenii tot încearcă să-l înlăture de la putere, văd în moartea sa singura posibilitate de a forţa o schimbare politică în Cuba. Însă Castro şi-a descoperit un nou aliat strategic în persoana liderului venezuelean Hugo Chávez, preşedinte al celui de-al cincilea mare exportator de petrol din lume şi alt critic feroce al Washingtonului. În "ograda" sa, liderul cubanez nu cedează niciun milimetru de spaţiu politic adversarilor săi, pe care-I consideră mercenari plătiţi de Washington. Însă, potrivit grupurilor ce militează pentru respectarea drepturilor omului, în Cuba există peste 300 de deţinuţi politici.În această ţară, deşi nu există statui ale sale şi nici străzi care să-i poarte numele, Castro domină toate aspectele vieţii cubanezilor. Nici nu-i greu, dat fiind că 70 la sută din cubanezi s-au născut cu el la putere şi, deşi guvernul său e criticat destul de des, rareori se aud voci ce vorbesc împotriva comandantului. "Va muri în patul lui, nimeni nu-l va înlătura de la putere", a pronosticat scriitorul Norberto Fuentes, refugiat la Miami.

Convorbiri "cu scântei" Ceauşescu-Castro
În 1972, la sfârşitul lunii mai, Fidel Castro a făcut o vizită de câteva zile în România, cu ceremonialul tipic în asemenea ocazii simandicoase: flori înmânate la sosirea pe aeroport de către pionieri, miting de masă, desfăşurat de data aceasta în piaţa din faţa Comitetului Central, şi cuvântări rostite de la balcon de Ceauşescu şi oaspetele său. Castro, obişnuit să ţină discursuri de ore întregi, a fost obligat să se mulţumească cu un foarte scurt speech. Zâmbetele de circumstanţă nu au putut ascunde însă disensiunile dintre cei doi lideri. Încă din prima zi, după întâlnirea în plen la nivelul celor două delegaţii, într-o convorbire tête-à-tête, la o oră destul de târzie (spre neplăcerea lui Ceauşescu, căruia îi plăcea să se culce devreme), Fidel, aşezat neprotocolar pe un colţ de masă, i-a reproşat "prietenului român" că se situează pe o poziţie oportunistă, distanţându-se de URSS şi făcând curte Occidentului. Roşu de furie, Ceauşescu i-a replicat, cu voce răguşită, că n-are decât să se urce şi cu picioarele pe masă şi tot n-o să accepte asemenea vorbe de ocară.

Plimbare nocturnă în Bucureşti
Până la urmă, convorbirea s-a încheiat pe un ton mai calm, iar Castro, insomniac, şi-a luat cu sine bodyguarzii şi a dat o raită nocturnă pe străzile Bucureştiului, până spre orele dimineţii. Spre năduful celor de la Direcţia a V-a, care asigurau din partea română protecţia liderului maxim şi care şi-au văzut astfel, pe neaşteptate, prelungit programul de lucru.

Constantin Simirad, ambasadorul român în Cuba:
La Havana e ca în România comunistă
Vestea spitalizării lui Fidel Castro şi preluarea puterii de către fratele său, Raul, nu a schimbat cu nimic viaţa de zi cu zi a cubanezilor, a povestit pentru Adevărul ambasadorul român la Havana, Constantin Simirad. "Am fost de dimineaţă (ieri n.r.) în oraş şi totul este pe străzi ca într-o zi normală, oamenii sunt liniştiţi şi fiecare îşi vede de ale lui", a spus Simirad. "Oamenii îl iubesc pe Fidel, şi tot răul care li se întâmplă îl pun pe seama SUA", a explicat ambasadorul. "La Havana nu se fac comentarii pe seama îmbolnăvirii liderului, spitalul nu difuzează buletine medicale despre evoluţia pacientului Castro, iar la televizor nu există interviuri cu medicii, aşa cum s-a întâmplat recent în România", a mai adăugat el. Subiectul eventualului deces a liderului de la Havana este tabu, iar ştirile vin cu ţârâita, ca în România sub dictatura comunistă. Oamenii se gândesc la perioada postcastristă ca la una care nu va aduce mari schimbări, a precizat Simirad. "Cubanezii se compară de obicei cu Haiti şi Columbia, unde e mai rău ca la ei. Nu vă închipuiţi perioada postcastristă aşa de belicoasă cum a fost în România, după 1989. Nu vor fi mari schimbări cu Raul", a adăugat el. Simirad este însă încrezător că "medicii cubanezi vor face minuni cu pacientul lor, aşa cum au mai făcut şi alte ori când Castro a fost bolnav".

Odată dezlănţuit, El Lider Maximo vorbea ore întregi
Participarea, în ianuarie 1989, în cadrul unei delegaţii oficiale române la manifestările consacrate celei de-a 30 aniversări a revoluţiei cubaneze, mi-a dat ocazia să mă conving de calitatea remarcabilă de orator a lui Fidel Castro Ruz, despre care ştiam că atunci când lua cuvântul la o manifestare publică, era foarte greu să mai fie oprit. L-am văzut la mitingul organizat cu acest prilej la Santiago de Cuba, unde liderul cubanez a rostit un discurs liber de câteva ore în faţa unei mulţimi de zeci de mii de persoane. Îmbrăcat în uniforma militară de care se despărţea foarte rar, Castro s-a adresat mulţimii cu o voce puternică, însoţită de gesturile largi, care-l făceau inconfundabil. Aplauzele dese care îi întrerupeau discursul păreau să nu-l deranjeze, dimpotrivă, îl stimulau. Îi plăcea să se asculte, repetând de multe ori lucruri simple, pe placul celor adunaţi să-l audă. Mi-a revenit în minte vizita oficială întreprinsă în Cuba, la începutul lui septembrie 1973, de Nicolae Ceauşescu, când Fidel Castro a rostit o cuvântare care a depăşit cu mult ca durată discursul liderului român, obişnuit, de asemenea, să vorbească foarte mult.