Fetiţă de şapte ani, la spital, în comă alcoolică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fetiţă de numai şapte ani din Cavnic a ajuns ieri seară la spital în comă alcoolică de gradul I. Micuţa a băut horincă dintr-o sticlă în care credea că este suc.

Copila a fost adusă la spital cu amublanţa şi a fost internată pe loc pentru tratament. Bunica micuţei, care a însoţit-o la spital, spune că fetiţa a venit de afară de la joacă şi a pus mâna pe sticlă cu ţuică a bunicului şi a băut din ea. În câteva minute, bătrâna a găsit-o pe jos, inconştientă şi a chemat imediat ambulanţa.
Surse neoficiale arată că micuţa ar fi înfiată de bunicii care o cresc, însă autorităţile nu au confirmat acest lucru.  Ioan Şteţca, bunicul fetei, a spus că recunoaşte că a greşit atunci când a lăsat sticla cu alcool la îndemâna fetei. „Am greşit că am lăsat sticla pe masă. Ea, ca şi copiii, a intrat în casă, a pus mâna pe sticlă şi a băut din ea”, a declarat Ioan Şteţca. Bunica fetei Ana Şteţca carde că fetiţa era convinsă că în sticlă e suc şi nu horincă. „Sunt sigură că a încurcat horinca cu sucul”, spune ea.  

Cazul nu este singular

Dr. Lucia Orha, şeful secţiei Pediatrie a Spitalului Judeţean din Baia Mare spune că micuţa a băut o cantitate apreciabilă de alcool şi a trebuit să se intervină foarte promt. „Până azi dimineaţă, fetiţa şi- revenit. A venit în comă de gradul I, a intrat urgent sub tratament şi acum e bine”, a precizat ea.
De asemenea, şefa secţiei de pediatrie mai afirmă că acesta nu este primul caz de acest fel. „Au mai fost şi alte cazuri, doar că nu s-a făcut atâta vâlvă. Am avut chiar şi copii mai mici”. Cazul a intrat în atenţia autorităţilor. Nicolae Boitor, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş a fost prezent la spital imediat după ce copila a fost adusă. „Noi am demarat deja o anchetă şi facem cercetări ca să aflăm în ce condiţii este crescută fetiţa”, a precizat el. Potrivit acestuia, în situaţia în care se va dovedi că bătrânii nu pot oferi condiţii optime pentru creşterea unui copil, fetiţa va fi luată în sistemul de protecţie.

Anchetă socială

Nicolae Boitor, directorul DGASPC a subliniat că vor discuta cu autorităţile locale din Cavnic pentru a stabili dacă bunicii la care locuia fetiţa sunt capabili să o crească pe copilă. „După prima discuţie cu bunicii fetei nu mi s-a părut că nu ar fi potriviţi  să o crească. De altfel, femeia a mai crescut 10 copii. Cert este că vom face cum va fi cel mai bine pentru copilă”, a mai precizat el.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite