Fetele frumoase se opun cianurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege privind interzicerea utilizării cianurilor în minerit a fost susţinut de un grup de VIP-uri ecologiste Membrii şi susţinătorii Coaliţiei "România fără Cianuri"

Proiectul de lege privind interzicerea utilizării cianurilor în minerit a fost susţinut de un grup de VIP-uri ecologiste

Membrii şi susţinătorii Coaliţiei "România fără Cianuri" i-au pus ieri pe deputaţi faţă în faţă cu o situaţie ipotetică: care ar fi poziţia lor dacă s-ar vota pe loc propunerea legislativă pentru interzicerea cianurii în minerit în România? Mulţi politicieni, înconjuraţi de atâtea fete frumoase, n-au îndrăznit să spună nu.

Gianina Corondan, Catinca Roman şi Mihaela Rădulescu sunt numai câteva nume de marcă dintre cele care au făcut lobby la Palatul Parlamentului pentru ca deputaţii să voteze în favoarea interzicerii cianurilor în minerit. Alături de acestea s-au aflat Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Daciana Sârbu, europarlamentar, şi Cristian Boureanu, membru al Camerei Deputaţilor.

Membrii Coaliţiei "România fără cianuri" au încercat să-i convingă pe toţi cei prezenţi că interzicerea acestor substanţe, extrem de periculoase, trebuie să devină o prioritate pe agenda parlamentului. "Noi nu avem nimic personal cu cei care fac afaceri acolo. Noi milităm împotriva cianurilor, care sunt dăunătoare sănătăţii omului", a mărturisit Mihaela Rădulescu.

Cianura poate trece graniţa

Susţinătorii Coaliţiei au lipit postere la intrarea în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor. Posterele vor rămâne acolo până la votarea propunerii legislative. Ei au purtat discuţii cu deputaţii, iar aceştia au primit materiale informative despre efectele devastatoare pe care le are utilizarea cianurilor în minerit.

"În legătură cu această temă, părerile sunt clar împărţite. Fiecare are dreptul să creadă în modelul economic sau politic pe care îl consideră potrivit. Dar este important ca românii să afle cine vrea o Românie fără cianuri şi cine vrea o Românie poluată. Cianurile sunt un pericol real. În 2002, cianura scursă la Baia Mare a ajuns în Ungaria, de acolo a ajuns în Iugoslavia, după care, în câteva luni, am regăsit-o la Galaţi şi la Brăila, în Dunăre", a spus Bogdan Olteanu.

Eşti pro sau contra?

Mulţi dintre deputaţii intervievaţi au răspuns că, indiferent de poziţia pe care o va avea partidul din care fac parte în legătură cu acest subiect, ei vor vota în favoarea interzicerii cianurii. Nicolae Popa, deputat PNL, s-a declarat net împotriva utilizării cianurii.

Tot pentru interzicerea folosirii cianurii în minerit a fost şi Monalisa Gălăteanu, deputat PSD. Cozmin Guşă s-a poziţionat, de asemenea, în favoarea interzicerii utilizării substanţei nocive. Doar Antal Istvan, deputat UDMR, nu a promis nimic. Deputaţii care au declarat că vor vota DA au primit insigne din partea Coaliţiei. Pentru cei indecişi, dar şi pentru cei care intenţionează să voteze NU, au fost pregătite materiale informative şi autocolante cu textul: "Prea multe ape nu mai sunt albastre pentru nişte galbeni" sau "Prea multe lanţuri muntoase se distrug pentru lănţişoare de aur".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite