Festivalul "Cinema et mode" aduce un omagiu creatorilor de costume de film

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă de la începuturile cinematografiei, marii creatori de modă au îmbrăcat starurile. Între 26 şi 30 aprilie, la Espace Pierre Cardin din Paris, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a

Încă de la începuturile cinematografiei, marii creatori de modă au îmbrăcat starurile. Între 26 şi 30 aprilie, la Espace Pierre Cardin din Paris, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a festivalului dedicat influenţelor pe care cinematografia le are în modă.

"Evenimentul e o ocazie perfectă de a înţelege mai bine importanţa pe care o au costumele în construirea universului personajelor", explică Caroline Mitchell, directoarea festivalului. Încă din 1943, după ieşirea pe piaţă a filmului Întoarcere eternă de Jean Delannoy, tinerii s-au pus pe capul mamelor şi bunicilor să le tricoteze pulovere ca acela purtat de Jean Marais în film, lansând o modă desuetă care n-a dispărut nici azi.

Tricoul alb al lui James Dean, din Rebel Fără Cauză sau jeanşii purtaţi de Marilyn Monroe în Râul Fără Întoarcere, în 1953, sunt doar câteva exemple de articole vestimentare care au făcut furori în moda multor generaţii, graţie unor staruri de cinema.

Nouă filme de lungmetraj au intrat în competiţia festivalului "Cinema et Mode", printre care "Cafundo" (Brazilia) şi "Crazy Like a Fox" (SUA).

Vedeta ediţiei va fi corsetul

În cadrul festivalului vor fi aduse omagii unor actori ca Marisa Berenson şi Pierre Richard, dar şi creatorului de costume de film Christian Gasc, recompensat cu trei premii Cesar. În acelaşi timp, 20 dintre costumele create de Richard vor fi expuse la Espace Pierre Cardin, pe toată durata evenimentului. Vedeta ediţiei din 2007 va fi însă corsetul.

Organizatorii îi vor dedica acestui "obiect de cult în modă şi cinema" o conferinţă urmată de dezbateri, la care sunt invitaţi să participe creatorii de corsete Hubert Barrère şi Nicole Foucher, care e, de altfel, şi conferenţiar pe teme de modă şi cinema la Universitatea Lumière Lyon 2.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite