„Fermierul“ revine cu finanţări extinse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Fermierul“ revine cu finanţări extinse
„Fermierul“ revine cu finanţări extinse

Crescătorii de animale îşi vor putea popula complexurile la capacitate maximă, proiectele din 2008 au fost deblocate. La finele săptămânii trecute, Ministerul Agriculturii a decis, printr-un act normativ, reluarea finanţărilor cu dobândă subvenţionată prevăzute în programul „Fermierul“.

În ultimele luni din 2008, mai mult de 900 de proiecte eligibile depuse de agricultori pentru a beneficia de dobânzile subvenţionate acordate prin „Fermierul“ au rămas fără finanţare, din cauza epuizării fondurilor.

Acum, fondurile sunt suplimentate, astfel încât cei 926 de beneficiari vor putea primi banii, a declarat, pentru „Adevărul“, secretarul general al Ministerului Agriculturii, Miron Moldovan. El a precizat că respectivele proiecte s-au încadrat în prevederile Măsurii 121 – „Dezvoltarea exploataţiilor agricole“ şi că programul „Fermierul“ dispune de fonduri în valoare totală de 760 de milioane de lei, bani care pot fi utilizaţi până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2009.

O altă noutate adusă de Ordinul MAPDR aprobat la finele săptămânii trecute constă în extinderea plafonului în limita căruia crescătorii de animale vor putea primi dobânzi subvenţionate.

„Acest plafon era de 52 de capete per exploataţie, indiferent de capacitatea de populare a grajdului, astfel că în multe cazuri fermele erau populate doar pe jumătate sau chiar pe sfert. Acum, fermierii pot obţine asistenţa financiară acordată prin acest program (100 de euro/animal) astfel încât să-şi poată popula grajdurile până la ocuparea completă“, a explicat oficialul ministerului.

Miron Moldovan a mai arătat că evaluarea capacităţii de populare a grajdului unui beneficiar va fi efectuată de o comisie de specialişti din cadrul MAPDR constituită prin ordin de ministru.

Reamintim că, prin programul „Fermierul“, agricultorii pot obţine credite cu dobândă de 5% (DAE maximum 6,5%) acordate prin intermediul a şase bănci: CEC Bank, Banca Comercială Română (BCR), Banca Comercială Carpatica, Raiffeisen Bank, BRD Groupe Societe Generale şi Bancpost.

Paşi de urmat

1. Vizită la Direcţia de Agricultură (DADR) din judeţul unde se află ferma, pentru a identifica tipul de investiţii dorit şi pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse, precum şi constatarea eligibilităţii afacerii.

2.    Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA). De aici veţi primi gratuit consultanţa pentru toată perioada derulării proiectului.

3.    Însoţit de un reprezentant al OJCA, veţi merge la una dintre bănci, unde se analizează condiţiile şi se întocmeşte contractul de credit.

4.    SAPARD, prin Biroul Regional, analizează dosarul şi,  dacă acesta este complet, se încheie contractul de cofinanţare.

Domenii în care investiţiile pot fi eligibile

Producţia agricolă vegetală şi animală, inclusiv lucrări de construcţie a unor clădiri aferente procesului de producţie.

Lucrări de amplasare a centrelor gospodăreşti ale fermelor, cum ar fi depozitele.

Utilaje şi instalaţii pentru transformarea prin diverse procedee a produselor agricole vegetale şi animaliere (producţia de alimente), care vor aduce valoare adăugată.

Serviciile legate de producţia agricolă vegetală şi animală - aprovizionarea, valorificarea produselor agricole şi animaliere primare şi/sau transformate, servicii fitosanitare şi sanitar-veterinare, asistenţă tehnică şi consultanţă acordată fermierilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite