Feneiştii s-au înghesuit la Curtea de Apel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de păgubiţi FNI s-au adunat, ieri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, unde trebuia să se judece recursul în mega dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI). Aceştia

Sute de păgubiţi FNI s-au adunat, ieri dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti, unde trebuia să se judece recursul în mega dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI).
Aceştia doreau să participe la proces, venind din toată ţara. Unii sperau să ia mai repede banii, alţii se simţeau nedreptăţiţi, iar alţii veniseră, pur şi simplu, să asiste. Nu au fost lăsaţi însă să stea în sala de judecată, tocmai pentru a se evita aglomeraţia. Din cauza lipsei de procedură în ceea ce priveşte citarea părţilor, procesul a fost amânat pentru data de 8 mai, iar judecătorii au făcut apel către reprezentanţii Asociaţiilor păgubiţilor FNI să-i anunţe pe aceştia că nu este nevoie să se prezinte la fiecare termen al procesului, mai ales că în acest dosar sunt citate peste 130.000 de persoane. Tribunalul Bucureşti a dispus, în luna octombrie anul trecut, despăgubirea a peste 120.000 de investitori, precum şi condamnarea celor care au dus la prăbuşirea FNI. Ioana Maria Vlas a primit o pedeapsă de 20 de ani de detenţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite