Faulturi şi contre în meciul de la Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Blaga a fost acuzat de protejarea corupţilor cu funcţii din instituţia pe care o conduce Vasile Blaga a fost acuzat, ieri, că a făcut presiuni pentru stoparea unor anchete care îi

Blaga a fost acuzat de protejarea corupţilor cu funcţii din instituţia pe care o conduce

Vasile Blaga a fost acuzat, ieri, că a făcut presiuni pentru stoparea unor anchete care îi priveau pe ofiţerii cu funcţii importante din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Declaraţia a fost făcută de fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, procurorul Marian Sântion, în cadrul audierilor organizate de Comitetul Strategic al acestei instituţii.

Ministrul administraţiei şi internelor a replicat spunând că, în cazul în care aceste acuzaţii nu vor fi probate, îl va da în judecată pe Sântion pentru calomnie.

"Lasă-l în pace! Să te duci dracului, că nu a început lumea asta cu tine!", i-ar fi spus ministrul administraţiei şi internelor fostului şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, într-o convorbire telefonică despre o anchetă în care era implicat comandantul Jandarmeriei Române. Chestorul Virgil Ardelean, şeful Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă, i-a luat apărarea ministrului, susţinând că a fost de faţă, lângă Blaga, atunci când acesta l-a sunat pe Sântion şi poate spune sigur că nu este adevărat. Din contră, ministrul l-ar fi încurajat pe Sântion, a susţinut Ardelean.

Procurorul Marian Sântion nu l-a acuzat numai pe Vasile Blaga. El a afirmat că şi alţi membri din conducerea MAI, "care sunt de faţă", l-ar fi presat să renunţe la anchetarea mai multor persoane din cadrul ministerului, iar acest lucru l-a determinat să demisioneze. Pe lângă cei trei chestori din conducerea prezidiului de audiere a lui Sântion, Anghel Andreescu, Victor Paul Dobre şi Mircea Toader, au mai fost de faţă chestorii Gabriel Niţă, Constantin Manoloiu, Pavel Abraham şi Virgil Ardelean.

Sântion a mai spus că ministrul administraţiei şi internelor i-ar fi comunicat telefonic să-l lase în pace pe Constantin Silion, şeful Jandarmeriei Române.

Chestorul Virgil Ardelean i-a reproşat lui Sântion că a renunţat prea devreme. "Îl simpatizez, îl consider ca un prieten mai mic al meu, dar îi reproşez că nu a făcut diferenţă între bârfă şi probă şi îl condamn pentru că a dat bir cu fugiţii", a afirmat Ardelean.

Adjuncţii de la DGA au demisionat

Gheorghe Manea, adjunct la comanda DGA, a declarat şi el că a fost ameninţat şi pus sub presiune de către persoane din conducerea MAI, motiv pentru care şi-a anunţat demisia chiar în timpul şedinţei de miercuri. El i-a înaintat-o secretarului de stat Anghel Andreescu, însă acesta nu a luat act de ea, invocând ordinea ierarhică şi faptul că nu el este cel care trebuie să-i accepte demisia. Celălalt adjunct la comanda Direcţiei Generale Anticorupţie, Genu Radu, a acuzat, la rândul său, ameninţări venite din vârful ierarhiei MAI. La întrebarea generalului Anghel Andreescu, care s-a arătat curios să afle cine sunt persoanele care au exercitat presiuni şi l-au ameninţat, adjunctul a răspuns privindu-l direct: "Cu tot respectul pe care vi-l port, dumneavoastră sunteţi unul dintre ei!".

Blaga se gândeşte să-l dea în judecată pe Sântion

În urma declaraţiilor fostului şef al DGA, Vasile Blaga îl somează pe Sântion să demonstreze cu probe acuzaţia adusă în şedinţa Comitetului Strategic. "Acuzaţiile neînsoţite de probe constituie calomnii", a declarat ministrul Vasile Blaga, care a anunţat că îl va da în judecată pe Sântion dacă acesta nu va aduce dovezile solicitate. Totodată, ministrul a arătat că aşteaptă încheierea verificărilor aflate în curs la DGA, pentru că este foarte interesat de modul în care Marian Sântion a administrat fondurile publice puse la dispoziţia acestei instituţii. Alexandru Cumpănaşu, preşedintele organizaţiei neguvernamentale Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, nu a putut da detalii despre bugetul primit pentru programele sau campaniile anticorupţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite