Fătuloiu se plânge la CSM că magistraţii nu susţin poliţiştii
0Şeful Poliţiei Române, Dan Valentin Fătuloiu, s-a săturat de plângerile subalternilor care sunt din ce în ce mai des victimele violenţelor stradale. Astfel că inspectorul principal a
Şeful Poliţiei Române, Dan Valentin Fătuloiu, s-a săturat de plângerile subalternilor care sunt din ce în ce mai des victimele violenţelor stradale. Astfel că inspectorul principal a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii un memoriu prin care reclamă faptul că agresorii poliţiştilor sunt cercetaţi, în majoritatea cazurilor, numai în libertate. Fătuloiu a înaintat CSM în data de 26 martie o adresă prin care solicită unificarea practicii judiciare în soluţionarea cauzelor privind infracţiunile de ultraj, iar consiliul urmează să ia o decizie în această săptămână. Şeful Poliţiei Române a cerut CSM o atenţie mai mare în ceea ce priveşte măsurile preventive în caz de ultraj. Victimele acestui tip de infracţiune sunt mai ales poliţiştii de la ordine publică, susţine Fătuloiu în memoriul adresat CSM, atrăgând atenţia că "poliţiştii îşi pierd autoritatea, urmare a lipsei de susţinere corespunzătoare în plan profesional din partea magistraţilor". În sprijinul afirmaţiilor sale, şeful IGPR a dat o serie de exemple în care poliţiştii au fost victime chiar în timp ce încercau să aplaneze unele conflicte. Fătuloiu face referire şi la doi poliţişti cărora li s-au luat caschetele, iar agresorii au fugit la casele lor. Ulterior, fiind identificaţi, agresorii au scăpat basma curată, întrucât procurorii au considerat că ultrajul are o pedeapsă mică, alternativă cu amenda. Un alt exemplu este al unui poliţist din Câmpina care a fost nevoit să folosească armamentul din dotare după ce a fost atacat cu un topor. Şi de această dată, agresorul - recidivist, de altfel - a fost cercetat în libertate.
47 de fapte de ultraj , în trei luni
În primele trei luni ale acestui an, nu mai puţin de 47 de poliţişti au fost victimele ultrajului, faptă comisă de 45 de persoane, din care numai şase au fost cercetate în stare de reţinere sau arest preventiv. Cele mai multe fapte de ultraj au constat în lovirea poliţiştilor - 19 cazuri. Dan Fătuloiu consideră că practica judiciară neunitară conduce la ştirbirea autorităţii poliţiştilor. În solicitarea adresată CSM, şeful Poliţiei Române nu face însă nicio referire la numeroasele plângeri ale cetăţenilor împotriva presupuselor abuzuri ale unor poliţişti. În plus, în niciunul dintre cazurile enumerate în plângerile adresate consiliului nu s-a dat o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţelor de judecată.