Vă mai amintiţi de...: Elena Farago

Toţi copiii, mici sau mari, ştiu să recite cel puţin câteva versuri din celebrele poezii pentru copii „Gândăcelul” sau „Căţeluşul şchiop”. Puţini îşi mai amintesc, însă,  numele autoarei, sau reperele biografiei sale.

Elena Farago s-a născut la 29 martie 1878, în Bârlad, în familia Paximade. Conform tradiţiei vremii, urmează şcoala la pensioanele de fete Varlaam şi Drouhet din oraşul natal. După terminarea şcolii, călătoreşte în toată ţara, stabilindu-se, într-un final, la Craiova. Acolo scrie, la îndemnul lui Nicolae Iorga, primul volum de versuri, în 1906.

Acesta este trimis spre publicare Editurii Luceafărul şi primit cu căldură de către criticii literari ai vremii. Au urmat volumele: „Şoapte din umbră“ (1908), „Traduceri libere“ (1908), „Din taina vechilor răspântii“ (1913), „Şoaptele amurgului“ (1920 - premiat de către Academia Română), „Poezii alese“ (1924), „Nu mi-am plecat genunchii“ (1926) şi „Poezii“ (1937).

Paralel cu poezia „adultă”, Elena Farago scrie şi literatură pentru copii, majoritatea volumelor fiind în versuri. Dintre acestea, „Pentru copii“  (1913-1920), „Copiilor“ (1913), „Din traista lui Moş Crăciun“ (1920 - premiat, de asemenea, de Academia Română), „Bobocica“ (1921), „A ciocnit un ou de lemn“ (1943), „Într-o noapte de Crăciun“ (1944), „Patru gâze năzdrăvane“ (1944).

În afara celor două premii acordate de către Academie, Elena Farago a fost, de asemenea, răsplătită cu Premiul Neuschotz, Premiul Internaţional Femina (1924) şi Premiul Naţional pentru Literatură (1938), Medalia Bene Merenti (pentru merite literare deosebite), acordată de către Regele Carol al II-lea, şi Ordinul Meritului Cultural - Cavaler clasa a II-a. În septembrie 1921, a fost numită directoare a Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, instituţie pe care a condus-o peste trei decenii.

În anul 1978, la propunerea UNESCO, Elena Farago a fost omagiată de această instituţie, la împlinirea unui secol de la naştere, la peste două decenii de la moartea sa, la 4 ianuarie 1954.