Familia Tăriceanu, împreună pentru copii sănătoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rare sunt momentele în care premierul Călin Popescu Tăriceanu poate lăsa, pentru câteva ore, treburile guvernului pentru a fi alături de familia sa în plină zi de lucru, pentru a putea să se

Rare sunt momentele în care premierul Călin Popescu Tăriceanu poate lăsa, pentru câteva ore, treburile guvernului pentru a fi alături de familia sa în plină zi de lucru, pentru a putea să se bucure de năzdravăniile fiului său, Mihai, şi de prezenţa graţioasă a tinerei sale soţii. Acest lucru a fost posibil recent, când prim-ministrul a avut de îndeplinit o datorie de onoare, dar şi de suflet şi când a fost printre copii şi foarte multe vedete la lansarea campaniei "Copilul tău este mai fericit când cineva are grijă de sănătatea lui", campanie a Fundaţiei "Copii sănătoşi", condusă de soţia sa, Ioana.
Premierul a avut parte de o după-amiază specială, în care, relaxat şi zâmbitor, a avut chef de confesiuni. şi de joacă împreună cu puştimea prezentă la lansarea campaniei… şeful guvernului şi-a petrecut câteva minute alături de copii, în spaţiul de joacă amenajat lângă sala de presă a hotelului, în care s-a desfăşurat conferinţa fundaţiei "Copii sănătoşi", a cărei gazdă a fost Andreea Marin. Tăriceanu a mărturisit că preferă să renunţe adesea la plăcerile personale pentru a putea petrece mai mult timp cu cei doi băieţi ai săi, dintre care cel mic, Mihai (care va împlini 4 ani la 5 octombrie), a fost la eveniment în vervă şi a dat nenumărate ture, în viteză, cu tractoraşul lui de jucărie! Unele în spaţiul de joacă special amenajat pentru copiii invitaţilor, altele fix pe culoarul sălii de conferinţe de la Hotelul Howard Johnson. După încântarea sa de la volan, Mihăiţă, cum îl mângâie părinţii, a demonstrat clar că pasiunea tatălui său pentru motoare este, dacă nu "contagioasă", în mod cert ereditară, în cazul de faţă. Diana Lăscărescu şi Dan şucu (al căror băieţel, Dan Matei, a împlinit o lună şi jumătate şi va fi botezat peste o lună), Andreea Berecleanu cu fetiţa ei, Eva, Oana Cuzino şi micuţa ei Naomi, Iarina Demian, Peter Imre şi proaspăta sa soţie, Marina Meleşcanu, şi Amalia şi Ilie Năstase, împreună cu fiica lor cea mare, Alessia, au onorat evenimentul care a fost cu totul special mai ales pentru faptul că invitaţii cei mai de seamă au avut vârste preşcolare şi s-au jucat non-stop…Ioana Popescu Tăriceanu a precizat că scopul campaniei este educarea românilor în ideea de importanţă a controlului medical în timpul sarcinii, având în vedere cifra alarmantă de copii născuţi cu malformaţii congenitale. Conform statisticilor actuale, dintr-un număr de 200.000 de nou-născuţi anual, peste 10.000 vin pe lume cu probleme de sănătate. Prin urmare, părinţilor cu venituri reduse, Fundaţia "Copii sănătoşi", constituită în 2005 ca organizaţie care şi-a propus să contribuie la reducerea numărului de malformaţii, dar şi a abandonului de copii aflaţi în asemenea situaţii, le oferă şansa unui control medical gratuit.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite