Fals director din Guvernul Romaniei - arestat la Braila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El a inselat zeci de persoane din mai multe judete, cerandu-le bani si bunuri pentru a le rezolva diverse probleme personale

Politistii braileni au retinut un fals director al Corpului de Control al Guvernului Romaniei, care a reusit sa adune o frumoasa suma in valuta prin inselarea mai multor cetateni din judetele Braila, Buzau, Constanta si Suceava. Cel retinut, Cercel Dumitru, 54 de ani, fara ocupatie, are domiciliul in Bucuresti si este cunoscut cu antecedente penale. El se legitima sub numele fals de Ninel Dumitru, prezentand in acest sens legitimatii cu antetul Guvernului, diplome, carti de vizita si alte inscrisuri. Imediat ce castiga increderea celor pe care-i cunostea, Cercel, alias Ninel Dumitru, promitea sa rezolve, contra cost, fireste, diverse probleme personale ale celor care plateau in bani sau bunuri. In servieta escrocului au fost gasite legitimatii in alb cu sigla "Guvernul Romaniei", suma de 30.000 de euro, diplome de atestare profesionala. Falsul director se deplasa prin judete cu un autoturism Audi, inmatriculat cu nr. B-52-NYN. Procurorii in fata caruia a ajuns escrocul l-au trimis la instanta, pe numele lui Cercel fiind emis mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile, sub aspectul savarsirii infractiunilor de uzurpare de calitati oficiale, fals privind identitatea si inselaciune. Cercetarile sunt continuate cu autorul in stare de retinere, pentru stabilirea intregii sale activitati infractionale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite