Fabrica de medalii olimpice a ramas fara personal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul de gimnastica a fost desfiintat

Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Gimnastica a decis, ieri, desfiintarea lotului olimpic de gimnastica. Astfel, Dana Sofronie, Catalina Ponor si Floarea Leonida se vor pregati la cluburile de care apartin, Farul Constanta si Steaua. Secretarul general al FRG, Adrian Stoica, a spus ca fetele vor participa la CM din luna noiembrie doar daca vor demonstra o forma buna la Campionatele Nationale, care se vor desfasura in octombrie. De asemenea, oficialul federal a afirmat ca la CM fetele vor fi insotite de antrenorii de la cluburi. Octavian Belu si Mariana Bitang au declarat ca si-au reziliat contractele cu COSR si ca, deocamdata, nu se pune problema de a accepta o oferta venita din strainatate. Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, ne-a declarat ca este posibil ca Belu si Bitang sa continue munca de la lotul olimpic. "Se pare ca cei doi antrenori vor sa discute o reziliere a contractului. Maine (n.r. - astazi) vor exista discutii intre FRG si cei doi antrenori si nu excludem varianta ca ei sa continue ca antrenori la lotul olimpic. Este un moment dificil, dar previzibil", ne-a declarat Ioan Dobrescu. Nicolae Forminte, actualul antrenor al junioarelor, ar putea deveni noul antrenor al lotului olimpic. Decizia de ieri nu a reprezentat decat concluzia unui perioade agitate pentru gimnastica feminina. In urma cu doua saptamani, Monica Rosu si Alexandra Eremia au fost excluse din lot din cauza ca erau prea grase. Astfel se face ca in lot ramasesera doar trei gimnaste: Catalina Ponor, Floarea Leonida si Daniela Sofronie. Primele doua, in noaptea de sambata spre duminica, au parasit cantonamentul pentru a merge la o petrecere intr-un club de noapte. Ele s-au intors la hotelul Sport in jurul orei patru dimineata, fiind avertizate ca sunt cautate de catre antrenorii Belu si Bitang. Decizia de astazi a lui Octavian Belu, de a-si rezilia contractul cu COSR, a fost prefatata de o declaratie de acum doua zile, facuta la OTV. "Asa cum le-am tinut pe fete in cantonament am obtinut performante. Eu asa stiu sa antrenez. La lotul olimpic nu pot fi aduse inca sportive de la junioare pentru ca acestea nu au varsta necesara pentru a evolua in competitii internationale", a spus Octavian Belu, care a adaugat: "In cazul escapadei, cel mai mult m-a deranjat faptul ca fetele s-au furisat. Daca se intampla ceva cu ele, antrenorii erau raspunzatori", a mai afirmat Octavian Belu. Dupa incidentul care a dus la destramarea lotului feminin de gimnastica, Catalina si-a dorit sa se antreneze numai cu Matei Stanei, primul ei antrenor. "Ea este un copil deosebit, extrem de talentat si ambitios, iar faptul ca are personalitate nu vad de ce ar trebui privit ca un defect", a precizat Stanei. Antrenorul constantean, prin mana caruia au trecut sapte generatii de gimnaste cu palmares, critica stilul "dictatorial" al Marianei Bitang si al lui Octavian Belu. "Este o mare greseala sa ceri performanta cu bata. Este o lipsa de tact pedagogic, iar lipsa de dialog cu primii antrenori ai fetelor a marit sirul greselilor. Un campion are nevoie sa fie pregatit nu numai fizic, dar si moral. Asa ca nu-mi explic reactia celor doi decat ca pe o diversiune", a declarat Stanei.
Noua medalii de aur la ultimele patru olimpiade
Nationala feminina de gimnastica a obtinut, numai la ultimele patru olimpiade, noua medalii de aur, patru de argint si noua de bronz. Ultimele JO, din 2004, de la Atena au adus Romaniei sase medalii, dintre care patru au fost de aur. Vedeta delegatiei conduse de Octavian Belu si Mariana Bitang a fost Catalina Ponor, care a reusit sa cucereasca trei medalii de aur la barna, sol si cu echipa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite