Şeful FMI cere statelor să formuleze strategii clare de ieşire din criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful FMI cere statelor să formuleze strategii clare de ieşire din criză
Şeful FMI cere statelor să formuleze strategii clare de ieşire din criză

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a cerut astăzi guvernelor să formuleze strategii clare de ieşire din criză, pentru a nu submina revenirea economică care începe să se prefigureze, relatează NewsIn, citând AFP.

 El a apreciat, de asemenea, că reformarea reglementărilor financiare internaţionale nu avansează suficient de rapid.

"Economia mondială pare să fie pe cale de a-şi reveni în sfârşit din cea mai gravă recesiune pe care am cunoscut-o", a spus Strauss-Kahn, într-un discurs susţinut la Berlin intitulat: "Dincolo de criză: creştere durabilă şi stabilitate a sistemului monetar internaţional".

Directorul FMI a estimat că revenirea economiei va fi "relativ lentă" şi a avertizat asupra riscului unei creşteri economice "fără slujbe", potrivit textului discursului, furnizat în avans presei.

"A venit momentul ca decidenţii să dezvolte strategii de ieşire, pentru că, dacă nu reuşesc să-şi clarifice şi să-şi formuleze planurile, riscă să submineze încrederea şi chiar procesul de revenire", a afirmat Strauss-Kahn.

El a subliniat, totuşi, că guvernele trebuie să continue să susţină cererea până ce redresarea economică se va dovedi suficient de solidă.

"Stoparea prematură a planurilor de redresare generează riscul ca revenirea să se oprească", a avertizat directorul FMI.

Băncile rămân sub tensiune

În legătură cu reformarea reglementărilor financiare la care s-au angajat statele dezvoltate şi emergente din G20, şeful FMI a declarat că "acest efort de reformare nu avansează atât de rapid cât ar fi necesar pentru a rezolva problemele generate de criză".

Strauss-Kahn apreciază că există încă riscuri importante de destabilizare financiară la nivel mondial, indicând creşterea retanţelor la credite, care "arată că băncile rămân sub tensiune", şi sectorul imobiliar comercial, motiv special de îngrijorare.

Despre remuneraţiile acordate de bănci, subiect sensibil în prezent, directorul FMI a spus că se teme că, pe măsură ce sectorul financiar îşi revine din criză, ar putea apărea tendinţa de "a face ca şi cum nimic nu s-a întâmplat", ceea ce ar împiedica realizarea de progrese reale.

Pe de altă parte, Strauss-Kahn a subliniat că, în ciuda apelurilor, în special din partea Chinei, de a înlocui dolarul ca monedă principală de rezervă pe plan mondial, moneda americană a ieşit întărită din criză, în perioada căreia s-a putut observa rolul de "activ refugiu fără concurenţă" al dolarului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite