Condiţii noi în acordul cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condiţii noi în acordul cu FMI
Condiţii noi în acordul cu FMI

Comitetul executiv al FMI va aduce noi recomandări Guvernului de la Bucureşti, ce s‑ar putea institui în noi condiţionalităţi ale acordului de finanţare, a declarat ieri, pentru „Adevărul“, reprezentantul României la Fond, Mihai Tănăsescu .

Şedinţa boardului FMI cu privire la prima evaluare a Programului Economic încheiat cu autorităţile române a început aseară, la ora României 21.30. Potrivit lui Tănăsescu, într-o serie de discuţii preliminare s-au ridicat mai multe semne de întrebare legate de capacitatea ţării noastre de a gestiona acest împrumut.

„Va fi o discuţie destul de amplă, legată de problemele pe care le ridică acest acord: sustenabilitatea fiscală, datoriile acumulate de stat - de la care România a cerut o derogare - şi reforma salarizării“, a declarat Tănăsescu. El a explicat că vor fi aduse mai multe recomandări, ce vor fi discutate cu autorităţile de la Bucureşti, şi că acordul iniţial poate fi modificat.

„Acordul este flexibil, dar ţine cont de principiile stabilite la început. Pot fi adăugate condiţionalităţi suplimentare“, a adăugat Tănăsescu.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite