ME a convenit cu FMI ca subvenţiile aprobate de CE să fie acordate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ME a convenit cu FMI ca subvenţiile aprobate de CE să fie acordate
ME a convenit cu FMI ca subvenţiile aprobate de CE să fie acordate

Ministerul Economiei (ME) a anunţat astăzi că a convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) ca subvenţiile stabilite şi aprobate deja de Comisia Europeană, ca cea pentru Compania Naţională a Huilei (CNH), sa fie acordate.

Reprezentanţii ME s-au întâlnit, astăzi, cu reprezentanţii FMI şi ai CE pentru a analiza rezultatele economice, pe anul în curs, ale companiilor aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi au fost iniţiate discuţii referitoare la stabilirea unor mecanisme de monitorizare a rezultatelor acestora în anul 2010.

"De asemenea, s-a convenit ca subvenţiile stabilite şi aprobate deja de Comisia Europeană, de exemplu, cea pentru Compania Naţională a Huilei, sa fie acordate, conform înţelegerilor avute. A fost abordată, totodată, proiectarea obiectivelor si ţintelor economice pentru anul 2010, astfel încât acestea sa permită agenţilor economici derularea programelor de restructurare si dezvoltare în paralel cu măsurile pentru combaterea crizei economice şi financiare", se precizeză în comunicatul ministerului.

Această întâlnire face parte din seria discuţiilor purtate de reprezentanţii Guvernului României cu FMI în vederea stabilirii condiţiilor în care vor fi acordate României sumele prevăzute în documentele semnate anterior.

Delegaţia Ministerului Economiei, condusă de secretarul de stat Tudor Şerban, a avut o întâlnire tehnică astăzi,  la nivel de experţi, cu Boriana Yontcheva, reprezentant al  FMI,  şi Adrian Dierx, DG ECFIN şi Olivia Galgau, DG ECFIN, reprezentanţi ai Comisiei Europene.

Tudor Şerban a declarat luni că FMI a cerut autorităţilor române să elimine subvenţiile la cele 10 companii de stat, precizând că în 2010 cel mult 3 firme mari vor mai primi subvenţii, respectiv C.N. a Huilei, CFR Călători şi Infrastructură. În privinţa Metrorex, care operează metroul bucureştean, secretarul de stat a explicat că această companie va trebui, probabil, "să-şi găsească soluţii interne".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite