FENOMEN PERICULOS VIDEO România va deveni un adevărat patinoar! Ploaia îngheţată va cuprinde jumătate din ţară FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vom scăpa de ninsori, însă vom avea parte de un fenomen mult mai periculos şi anume, aşa-numitul "freezing rain" sau ploaia îngheţată. Din această cauză, drumurile se vor transforma în adevărate patinoare.

Stropii de apă ajung la sol sub formă de gheaţă, iar totul va fi acoperit în straturi de gheaţă.

Vezi fotogalerie

image

În 1998, ploaia îngheţată ce a căzut pe tot teritoriul ţării s-a soldat cu 600 de evenimente rutiere, 33 de accidente grave şi 20 de morţi.

În Capitală, pe 1 decembrie 2010, circulaţia troleibuzelor şi tramvaielor 'a fost întreruptă ore întregi, iar maşinile au mers extrem de greu din cauza poleiului.

Ninsorile vor dispărea din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei şi Transilvania. Însă, în aceste regiuni se va instala un fenomen extrem de periculos - ploaia îngheţată sau freezing rain.

Vestea bună este că temperaturile sunt în creştere. Maximele vor fi pozitive, iar la nivelul întregii ţări, temperaturile vor fi cuprinse între -11 şi 7 grade Celsius.

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat ieri că fenomenele meteo care se înregistrează zilelea acestea sunt cât se poate de normale şi că nu vor fi nămeţi ca în 1954, cel puţin până duminică, neputându-se spune acum cât va fi, de luni, stratul de zăpadă.

"Acum, este greu de cuantificat, într-o situaţie care este un pic atipică, mai ales în acest moment, când o parte din precipitaţiile sub formă de zăpadă se transformă în ploaie (...).Noi dăm avertizarea în momentul în care avem garanţia că se realizează cu probabilitate de 90%. Ce pot să vă spun acum este că până duminică seara nu are cum să se ajungă la asemenea strat de zăpadă, iar de duminică încolo nu ne permitem, în sensul de a nu dezinforma populaţia, să spunem de acum câtă zăpadă va fi. (...) Deci nu pot nici eu nici altcineva să vină să spună acum că vor fi doi metri de zăpadă sau 30 de centimetri pentru perioada de luni încolo", a declarat directorul general al ANM, citat de Mediafax.

Potrivit lui Ion Sandu viscolul din zilele următoare va fi mai puţin intens decât cel înregistrat în perioada în care a fost emis Codul portocaliu.

Şeful ANM a subliniat că astfel de fenomene meteorologice sunt normale pentru luna februarie şi că o iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost.

"O iarnă normală în România presupune trei-patru viscole de genul celor care au fost. Că în ultimii ani n-au mai fost trei-patru viscole de această intensitate, cred că asta e anormalitatea, dar cred că noi am cam uitat ce-nseamnă iarnă în România. Prin urmare, nu este absolut nimic ieşit din comun. Singura problemă mai deosebită e la temperaturile care au fost şi sunt în continuare, această transformare în ploaie, care poate deveni periculoasă, din cauza poleiului pe care poate să-l creeze şi asta se va întâmpla sâmbătă şi duminică", a mai spus Ion Sandu, citat de Mediafax.

Cum se produce ploaia îngheţată

O masă de aer cald, mediteranean, va intra în ţara noastră.  În straturile  înalte ale atmosferei temperaturile vor creşte, iar atunci când precipitaţiile căzute din nori sub formă solidă vor trece prin acest strat încălzit, vor lua forma lichidă.

Vezi fotogalerie

image

Ce trebuie să ştie şoferii şi pietonii

 Conducătorilor auto trebuie să circule cu viteză redusă şi să mărească distanţa în mers între autovehicule. Pietonii trebuie să fie atenţi atunci când traversează strada şi să ţină cont că distanţa de frânare a autovehiculelor se măreşte considerabil, în condiţii de carosabil alunecos.

Cât mai avem de îndurat vremea rea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben valabilă până duminică, ora 20.00, conform căreia aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile. Local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 centimetri, în special în zonele de deal şi de munte.
Vântul va sufla cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50 - 60 kilometri pe oră, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada.

Iată mai multe materiale video postate pe internet care surprinde ploaia îngheţată.

Cea mai spectaculoasă apariţie a "freezing rain" a apărut în Canada, la Montreal, în 1984.

VIDEO

Iată ce s-a întâmplat şi în alte ţări

VIDEO

VIDEO - SUA VIDEO-Rusia VIDEO

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite