Extra ecclesia nulla salus

Transformarea dialogului ecumenic în ideologie este marele pericol. Peste nouă secole şi jumătate au trecut de când creştinătatea s-a divizat. În acest răstimp, au

Transformarea dialogului ecumenic în ideologie este marele pericol.

Peste nouă secole şi jumătate au trecut de când creştinătatea s-a divizat. În acest răstimp, au murit milioane de oameni nevinovaţi în cruciade, inchiziţii şi războaie interconfesionale.

Practic, istoria Europei a fost fundamental marcată de Marea Schismă de la 1054, care a împărţit lumea creştină în catolici (membri ai "bisericii universale") şi ortodocşi (mărturisitori ai dreptei credinţe).

Reforma lui Martin Luther a înmulţit şi a adâncit "tranşeele" săpate de creştini. Mai presus de toate relele săvârşite în numele lui Hristos a rămas speranţa că, într-o bună zi, cei care mărturisesc aceleaşi adevăruri de credinţă se vor regăsi în Biserică.

Nu într-o instituţie rece, distantă faţă de frământările şi nevoile oamenilor, ci în toleranţă şi comuniune. Aceasta este Biserica adevărată, cea care poate răspunde crizei morale pe care o resimţim. În afara acestei Biserici nu există mântuire, aşa cum scriau Sfinţii Părinţi în vechime - "Extra ecclesia nulla salus".

Iată că ierarhii ortodocşi şi catolici par să fi ajuns - aşa cum spuneam, după nouă secole şi jumătate - într-un punct de unde pot începe reconstrucţia acelei Biserici pe care au clădit-o cândva martirii creştini. Drumul este anevoios, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, poate fi parcurs integral. Nu ştim cât va dura, dar ne putem privi altfel între noi prin prisma dialogului.

Documentul semnat după reuniunea de la Ravenna, de către o parte dintre ortodocşi, nu reprezintă nicidecum o cedare în faţa catolicilor. Este vorba doar despre recunoaşterea unui fapt istoric - "Biserica Romei ocupă primul loc în ordinea canonică". Aceasta nu înseamnă că, de mâine, Papa Benedict al XVI-lea va fi pomenit la liturghiile săvârşite în lăcaşurile de cult ortodoxe drept "cap al Bisericii". Documentul nu impune nici catolicilor vreun compromis. Abordările dogmatice sunt diferite, iar acestea nu pot fi puse în acord atât de uşor.

În schimb, semnificaţia găsirii unui punct de plecare comun în dialogul ecumenic este enormă. Apropierea de Hristos în rugăciune şi ascultarea argumentelor celuilalt ("audiatur et altera pars") dau greutate demersului teologilor reuniţi luna trecută la Ravenna.

Nu avem voie însă să luăm în uşor sensibilităţile din lumea ortodoxă faţă de dialogul ecumenic. Prigonirea celor care se opun acestuia nu va aduce nimic bun. Dimpotrivă! Transformarea dialogului ecumenic în ideologie este marele pericol. Biserica trebuie să se constituie - după cum spune un preot ce mi-e apropiat - într-un eveniment al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Dacă nu se urmăreşte acest scop, încercările de reunificare a creştinilor sunt sortite eşecului.