Externele, marfa de export

Intr-un mod in care putina lume credea, ultimii ani au adus in casele noastre politica externa. Nu pentru ca ea a devenit mai democratica, ci pentru ca, acum, orice optiune de politica externa

Intr-un mod in care putina lume credea, ultimii ani au adus in casele noastre politica externa. Nu pentru ca ea a devenit mai democratica, ci pentru ca, acum, orice optiune de politica externa implica urmari concrete in viata fiecaruia. Atentatele din 11 septembrie 2001 au aratat fiecaruia ca aceia care suporta consecintele hotararilor nu sunt cei care le iau. Suntem obligati sa intretinem masina statului, prin plata impozitelor, si suntem fortati, prin natura imprejurarilor, sa fim solidari cu hotararile celor care ne conduc, chiar daca aceasta poate sa insemne chiar moartea. Toti cetatenii au devenit, fara voia lor, soldati, fiind trimisi la razboi fara macar sa stie ca el a fost declarat. Desi, de cele mai multe ori, nu putem influenta decisiv ceea ce ni se intampla, cel putin avem dreptul sa stim cat mai multe despre posibilele implicatii. Problema se pune astfel si pentru Romania. Aflata, in raport cu marile puteri, in aceeasi postura ca si cetateanul care suporta urmarile deciziilor liderilor sai, Romania incearca, dupa 1989, sa suplineasca lipsa performantei interne cu o politica externa activa. Intrarea Romaniei in NATO sau inceperea negocierilor cu Uniunea Europeana s-a datorat modului in care Bucurestiul a speculat momentele internationale si nu unui act administrativ intern de calitate. De fiecare data, deficientele de acasa au fost minimalizate sau trecute cu vederea de catre decidenti, in virtutea unei necesitati politice superioare. Dorinta de a fi pe placul marilor puteri, pentru a atenua din impresia negativa lasata de guvernare, uneori, i-a facut pe liderii nostri sa se comporte asemenea unor vasali. Semnarea, de catre Guvernul Nastase, a acordului privind exceptarea cetatenilor americani de sub jurisdictia Curtii Penale Internationale a dat Romaniei o statura internationala asemanatoare cu cea a unei republici bananiere. In cele din urma, parca speriat de consecinte, Guvernul a apelat la subterfugiul neratificarii Tratatului, reusind sa-i supere pe europeni si sa-i dezamageasca pe americani. Spre deosebire de realitatea politica interna, unde nimeni nu se compromite vorbind vrute si nevrute, in relatiile internationale declaratiile sunt ascultate cu mare atentie deoarece se presupune ca vin de la oameni responsabili. Presedintele Basescu pare sa nu fi constientizat acest lucru. Iesirile sale spectaculoase in care a facut si desfacut aliante, a urecheat si laudat politicieni straini, au facut ca asupra Romaniei sa planeze noi semne de intrebare in ceea ce priveste pozitionarea sa in sistemul international. La noi, poate mai mult decat in alte tari, ministrii de Externe au rolul de a debarasa mediul international de balastul creat de seful guvernului sau de catre presedinte. Este ceea ce recunostea si Adrian Nastase atunci cand vorbea despre consecintele internationale ale mineriadelor, spunand ca a adunat cioburi. Este ceea ce face si Mihai Razvan Ungureanu atunci cand spune ca nu trebuie sa alegem intre Washington si Bruxelles, pentru ca nu ne aflam intr-o drama psihanalitica in care copilul trebuie sa aleaga intre mama si tata. Relatiile internationale sunt singurul domeniu in care nu putem trasa limita intre opozitie si putere. Efectele deciziilor internationale se incapataneaza sa dureze mai mult decat guvernele care le-au luat, transformandu-se intr-o mostenire imposibil de repudiat. De aceea, explicitarea lor, in partile bune si in cele rele, este esentiala. Deciziile de politica externa trebuie sa coboare in casele noastre nu numai in faza lor ultima, prin urmari, ci si in starea de proiect, pentru a ne da posibilitatea sa pricepem mai multe, stiind, astfel, mai bine la ceea ce ne putem astepta.