Exploatarea Roşia Montană, blocată la Ministerul Mediului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum certificatul de urbanism e contestat, ministerul a oprit evaluarea proiectului până se decide instanţa Ministerul Mediului a anunţat ieri că suspendă procedura de evaluare a

Cum certificatul de urbanism e contestat, ministerul a oprit evaluarea proiectului până se decide instanţa

Ministerul Mediului a anunţat ieri că suspendă procedura de evaluare a impactului asupra mediului în proiectul Roşia Montană pentru că ultimul certificat de urbanism prezentat de Gabriel Resources, emis la sfârştitul lunii iulie, este suspendat de drept până la decizia finală a instanţei.

Ministrul mediului, Attila Korody, a declarat ieri că decizia de suspendare a evaluării are la bază o modificare a legii contenciosului administrativ, potrivit căreia noul certificat de urbanism este suspendat de drept având în vedere faptul că are acelaşi conţinut ca şi cel anterior.

Ministrul a spus că Legea contenciosului administrativ (L 552/2007) a fost modificată în 2 august şi, potrivit articolului 14, în ipoteza emiterii unui nou act administrativ cu acelaşi conţinut cu unul deja suspendat, actul dublură e suspendat de drept.

O nouă şedinţă, după sentinţa judecătorească

"Certificatul de urbanism reprezintă unul din actele în lipsa căruia procedura de evaluare nu poate continua", a explicat Attila Korody.

Acesta a mai spus că în prezent, la Tribunalul Alba, la secţia comercială şi de contencios administrativ, este pe rol o acţiune judecătorească pentru constatarea suspendării de drept a certificatului de urbanism. "O nouă şedinţă a Comitetului de Analiză Tehnică pentru proiectul Roşia Montană va fi convocată la minister abia în momentul în care instanţa va admite certificatul", a spus ministrul.

Al treilea certificat, judecat la Alba Iulia

Două organizaţii neguvernamentale au dat în judecată Consiliul Judeţean Alba pentru emiterea celui de-al treilea certificat de urbanism pentru proiectul Roşia Montană. În acest proces, Ministerul Mediului e solicitat ca parte, ceea ce înseamnă că instituţia e obligată să se prezinte şi la proces.

Gold Corporation contestă

Roşia Montană Gold Corporation contestă declaraţiile ministrului mediului şi apreciază că se încearcă aplicarea retroactivă a legii, întrucât certificatul a fost emis înainte să se publice actul normativ. "Modificarea legii contenciosului administrativ a fost operată după emiterea celui de-al treilea certificat de urbanism pentru proiectul Roşia Montană", a declarat Horea Avram, directorul pentru mediu al Roşia Montană Gold Corporation.

"Ministerul Mediului spune că nu se va mai întruni Comitetul de analiză a raportului, dar noi considerăm că, până la acea decizie, certificatul este valabil", a mai afirmat Avram. Referitor la somaţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, care a cerut dezvăluirea contractului dintre Gold Corporation şi statul român, Richard Young a spus că, dacă Agenţia pentru Resursele Minerale îşi va da acordul, compania e gata să publice documentele contractului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite