Mâine în "Expert Imobiliar": Patru paşi pentru achiziţia casei de vis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mâine în "Expert Imobiliar": Patru paşi pentru achiziţia casei de vis
Mâine în "Expert Imobiliar": Patru paşi pentru achiziţia casei de vis

Câţiva cumpărători îţi dezvăluie patru paşi esenţiali pentru a avea propriul „cămin“. Pe ceilalţi doi paşi îi puteţi afla citind suplimentul "Expert Imobiliar" care se distribuie mâine împreună cu ziarul "Adevărul".

1 Decizia de achiziţie

Vlad Andrei Kinn din Bucureşti se gândea să-şi cumpere o locuinţă proprie încă din anul 2000. Lucra la Connex, avea un salariu bun, dar jobul era part-time, astfel încât banca nu i-a acceptat dosarul şi nu avea destui bani.

S-a gândit chiar şi la varianta construirii unei case în regie proprie şi a şi achiziţionat un teren, pe care între timp l-a vândut. S-a apucat de căutat locuinţă în mod serios în urmă cu doi ani, dar s-a speriat de preţurile din 2008 şi a preferat să mai aştepte. Apoi au început ieftinirile, care au însemnat pentru Kinn un adevărat maraton al vizionărilor.

A descoperit întâmplător campania „Goana după Casă“ organizată de Imopedia, care îi putea uşura căutarea, după ce, în doar câteva luni a văzut peste 60 de apartamente şi a dat peste 100 de telefoane. „Goana după casă“ este un reality-show online care prezintă problemele cu care se confruntă zece tineri aflaţi în căutarea unei locuinţe.

Bogdan Iliescu, din Râmnicu-Vâlcea, locuia până acum câteva luni într-o garsonieră închiriată. Plătea chirie 400 de euro pe lună şi, întrucât îşi făcea planuri de căsătorie cu prietena lui, a început să se gândească serios la variantele prin care şi-ar putea cumpăra propria casă. „Decizia a fost precedată de nenumărate calcule şi nopţi nedormite“, îşi aminteşte el. A văzut doar trei proiecte şi s-a decis să se mute într-un apartament cu  două camere în Titan, pentru care a dat 80.000 de euro.

2 Cum alegem locuinţa?

Vlad Kinn a căutat într-o primă fază un apartament nou. După ce a vizitat câteva locuinţe din această categorie s-a răzgândit. „Majoritatea apartamentelor pe care le-am văzut erau prost făcute, neizolate fonic. Am mers într-un apartament dintr-un complex nou şi auzeam ce fac vecinii de la două apartamente distanţă sau de câte ori cobora sau urca liftul“, povesteşte el. În cele din urmă, a ales un apartament vechi cu trei camere la intersecţia străzilor Iancului cu Pantelimon.

image

Există şi norocoşi care şi-au găsit locuinţa dorită într-un ansamblu rezidenţial nou

A dat 70.000 de euro pe 74 de metri pătraţi într-un bloc construit în 1984.Au fost totuşi şi norocoşi care şi-au găsit „căminul visurilor“ într-un complex rezidenţial nou, chiar dacă între timp şi-au dat seama că visul frumos mai are şi ceva... pete negre. Pentru profesorul Avram, apartamentul din complexul Edenia a fost „o dragoste la prima vedere“.

„Preţul cerut în 2006 de dezvoltator era chiar mai bun decât cel al pieţei pentru apartamente vechi din zone apropiate“, spune profesorul de engleză care a pornit în căutarea unei case în urmă cu trei ani, atunci când s-a căsătorit.

Livrarea a fost întârziată însă cu câteva luni. Tot răul spre bine însă, pentru că Avram a beneficiat de reducerea TVA-ului pentru locuinţele noi de la 19% la 5%. Apartamentul cu două camere avea un preţ 72.500 de euro la semnarea contractului, dar preţul plătit la final a fost de 64.000 de euro.

Nu toţi amatorii de casă în proprietate au însă norocul de a-şi vedea visul cu ochii. Dana Martin şi Marius Popescu au primit preaviz de la proprietarul garsonierei în care stăteau cu chirie în urmă cu două luni. Şi cum se săturaseră de investit atât financiar, cât şi emoţional în case care nu le aparţineau, au decis să-şi cumpere propria lor locuinţă. Momentan, cei doi locuiesc în zona bulevardului Ferdinand, tot cu chirie.

Vecinii sunt un criteriu important pentru mulţi dintre cei care îşi caută o casă. Una dintre primele întrebări pe care le adresa Vlad Kinn agenţilor imobiliari atunci când discuta cu ei despre o posibilă vizionare era: „Cum sunt oamenii care locuiesc în acest bloc?“. Din păcate, spune Kinn, puţini au reuşit să-i răspundă. De fapt, neprofesionalismul agenţilor imobiliari a fost cea mai mare problemă a lui Kinn în ultimii doi ani.

„Până acum, nu am găsit niciun agent care să răspundă la toate întrebările mele referitoare la imobil: an de construcţie, structură, compartimentare, suprafaţă utilă, scara blocului, vecini, aspectul etajului, facilităţi din împrejurimi“, spune Kinn, după ce a trecut prin momente în care îi venea să stea în continuare cu părinţii, ca să scape de coşmarul vizionărilor „pe ghicite“.

De agenţii imobiliari se plâng şi Dana Martin şi Marius Popescu. Ultima discuţie cu un reprezentant al breslei este elocventă. Găsiseră un anunţ imobiliar care respecta cerinţele pe care ei le aveau. Au stabilit o întâlnire cu agentul imobiliar care intermedia vânzarea locuinţei. În timp ce se îndreptau, cu metroul,  spre locul de întâlnire primesc un telefon din partea agentului: „Domnule Popescu, nu mai veniţi. De fapt, daca vreţi, veniţi dar spuneţi-mi vă rog dacă aveţi maşină 4x4, pentru că drumul de acces la acea clădire se face pe o stradă «muntoasă». Nu vă faceţi griva fi asfaltat în vreo doi ani“.


Bogdan Iliescu s-a săturat să plătească chirie. A preferat ratele pentru un credit ipotecar  Foto: Lucian Muntean

image
Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite