Executivul nu da nici un leu mai mult decat si-a propus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua grila cuprinde mariri aflate intre 500.000 si 2.000.000 lei

Comisia guvernamentala pentru negocieri cu sindicatele din invatamant a prezentat, ieri, prin glasul ministrului Duvaz, ultima oferta "foarte serioasa, constand intr-o noua grila de salarizare pentru cadrele didactice". Ministrul Duvaz a acceptat ca salariile profesorimii romane sunt sub asteptarile si pretentiile unei societati normale, dar a tinut sa precizeze ca, totusi, in intevalul 2000-2004, acestea au crescut cu 114%. Numai in acest an, pana la noua grila, spune ministrul, cresterea reala este de 10,2 la suta. Prin noua grila de salarizare, care cunoaste cresteri aflate intre 500.000 si 2.000.000 lei, salariul mediu in invatamant va fi cu 200.000 de lei mai mare decat salariul mediu pe economie. In opinia Guvernului, aceasta nu este o crestere simbolica, ci una semnificativa si reprezinta ultima strigare. In conditiile in care saptamana aceasta federatiile sindicale (dupa ce vor avea loc de luni pana miercuri consultari la nivelul consiliilor de conducere) nu vor renunta la amenintarea cu greva generala din 15 septembrie, Guvernul "nu are alta varianta, ci va continua negocierile in cadrul acestui pachet de oferte". Tot ce poate promite Executivul este ca pentru 2005 si dascalii vor fi cuprinsi in cele 2 etape de marire a salariilor bugetarilor (6% din ianuarie 2005), dar in nici un caz nu se vor dubla salariile cadrelor didactice in 2005, cum a promis premierul in campania de la alegerile locale. Efortul financiar care ar trebui facut acum pentru noua grila este de 550 miliarde lunar, bani care nu se stie de unde vor fi luati, dar ministrul Duvaz crede ca probabil rezerva la dispozitia Guvernului va constitui principala sursa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite