Evitaţi folosirea telefoanelor mobile!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un specialist în computere se uită cu interes la un adaptor USB fără fir, fără să ştie riscurile medicale pe care le implică folosirea lui Programul de protecţie a cetăţenilor

Un specialist în computere se uită cu interes la un adaptor USB fără fir, fără să ştie riscurile medicale pe care le implică folosirea lui

Programul de protecţie a cetăţenilor faţă de efectele negative ale radiaţiilor electromagnetice, iniţiat de guvernul german, la iniţiativa ministrului mediului, Sigmar Gabriel, prevede o serie de măsuri guvernamentale privind impunerea unor măsuri de protecţie la nivelul fabricanţilor de tehnologie Wi-Fi, precum şi recomandări făcute explicit populaţiei.

Cel mai aspru discurs rostit vreodată de un oficial împotriva dezvoltării tehnologiilor Wi-Fi (fără fir) a fost rostit de ministrul german al mediului, remarca, ieri, cotidianul britanic "The Independent", anticipând că recomandările fără echivoc făcute populaţiei germane vor provoca un veritabil "cutremur" şi în celelalte ministere de profil din Europa.

Legăturile prin fir sunt mai sănătoase

"Cetăţenii trebuie să evite produsele tehnologiilor Wi-Fi", se spune limpede în comunicatul Ministerului Mediului german, aprobat de guvernul cancelarului Angela Merkel. "Ori de câte ori este posibil, utilizatorii de telefoane mobile trebuie să prefere telefonia fixă şi să vorbească la mobil cât mai puţin timp şi numai dacă este strict necesar", mai spune raportul privind protecţia cetăţenilor împotriva radiaţiilor electromagnetice.

Guvernul de la Berlin avertizează că noile telefoane fără fir, folosite în multe apartamente în mod nejustificat, aparatura fără fir a computerelor sau micile dispozitive de supraveghere sonoră a bebeluşilor creează un adevărat "electrosmog", în care trăim şi ne îmbolnăvim fără să ne dăm seama de ce. Recomandările propun revenirea "de urgenţă" la tehnologiile convenţionale, prin fir, pentru a evita dezvoltarea unor grave maladii la copii şi adolescenţi.

Ecologiştii au somat guvernul

Reacţia Ministerului Mediului de la Berlin vine după ce membrii Partidului Ecologist au somat guvernul să îşi exprime o poziţie clară în legătură cu acest subiect, pe care majoritatea guvernelor îl evită. Ecologiştii au cerut explicit să se explice populaţiei care sunt riscurile folosirii excesive a telefoanelor mobile şi a altor aparate fără fir, pentru ca fiecare individ să fie corect informat şi să-şi poată lua măsuri de siguranţă.

De asemenea, ecologiştii au cerut interzicerea telefoanelor mobile în mijloacele de transport aglomerate, unde se ajunge adeseori la situaţia în care un călător vorbeşte la telefonul mobil chiar lângă capul altor călători.
"The Independent" laudă iniţiativa germană şi aminteşte guvernului de la Londra că nu a acordat sprijinul necesar unui britanic care a făcut avertizări similare.

Este vorba de Sir William Stewart, de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor, care a conceput până acum două rapoarte în care a explicat limpede pericolele pe care le prezintă folosirea telefoniei mobile şi a recomandat evitarea tehnologiei Wi-Fi în şcoli. În Germania, demersul ministrului Sigmar Gabriel este susţinut de Oficiul Federal al Protecţiei împotriva Radiaţiilor, care a dat publicităţii studii ce dovedesc că recomandările guvernului sunt întemeiate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite