Evaziune din vârf de pix: 40 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat PDL Graţiela Iordache a fost trimisă în judecată de DNA pentru că, în calitate de secretar de stat la Finanţe, a semnat pentru o evaziune fiscală de 40 de milioane de euro. Semnătura unui secretar de stat a dus la producerea unei fraude colosale la bugetul de stat.

Rechizitoriu- prima parte
Rechizitoriu- a doua parte

Graţiela Iordache ar fi înlesnit „cu intenţie şi în mod determinant" săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în dosarul Galaxy Tobacco (fosta societate „Tutunul Românesc").

Prejudiciul în această cauză a fost calculat la aproximativ 40 de milioane de euro. Iordache a fost trimisă în judecată pentru complicitate la evaziune fiscală, alături de alte patru persoane: Livia Bădescu - şef al Direcţiei de legislaţiei în domeniul accizelor din Ministerul de Finanţe, fostul senator PSD Vasile Duţă - administrator şi director general al Galaxy Tobacco şi Antonello Celestini - consultant la Galaxy Tobacco. 

Ce facem cu tutunul?

Fosta societate „Tutunul Românesc", numită după privatizare Galaxy Tobacco, este deţinută de trei persoane juridice: CTS SRL din Italia (21,6%), CBS Tobacco Limited din Marea Britanie (24,6%) şi Intragro SA Bucureşti (53,8%). Pe parcursul anilor 2007 şi 2008, societatea şi-a închis câteva unităţi de producţie de ţigarete, moment în care acestea şi-au pierdut calitatea de antrepozit fiscal. Această calitate le dădea dreptul să producă şi să depoziteze ţigări fără plata accizelor şi a TVA, dar se aflau sub o supraveghere specială din partea autorităţilor fiscale, astfel încât să nu poată vinde producţia înainte de plata acestor obligaţii către bugetul de stat.

La momentul închiderii unităţilor, acestea aveau în depozite o cantitate de 871 de tone de tutun, pe care au vrut să o vândă către firma CTS SRL din Italia, unul dintre acţionarii de la Galaxy Tobacco. Autorităţile fiscale române s-au opus acestei tranzacţii pe motiv că, din acel moment, fabricile de ţigarete închise trebuiau să capete calitatea de comerciant de produse accizabile. Această calitate nu le putea fi însă acordată legal, întrucât aveau datorii la bugetul de stat.

Schema fictivă

Din acel moment, administratorii de la Galaxy Tobacco au imaginat o schemă - pe care procurorii o consideră frauduloasă - prin care să poată transfera tutunul în Italia, dar fără să mai plătească accize şi TVA. Prin acte comerciale fictive s-a creat aparenţa că Galaxy Tobacco ar avea o datorie către firma CTS SRL din Italia, care a fost stinsă exact prin livrarea cantităţii de tutun. Operaţiunea ar fi fost asimilată unei forme de executare silită, dar realizată pe cale amiabilă.

Intrată astfel în proprietatea tutunului, firma CTS s-a prezentat la autorităţile fiscale române şi a cerut autorizarea transportului tutunului în Italia, susţinând că nu e vorba de un export intracomunitar, deci de un act comercial, ci doar de un transfer de bunuri în interiorul UE al aceluiaşi proprietar. Şi de această dată au fost refuzaţi, moment în care au atacat la conducerea Ministerului Finanţelor.

Semnat ca primarul

La 26 martie 2009, Antonello Celestini, reprezentant al firmei Galaxy Tobacco, a solicitat o audienţă la ministrul de Finanţe de la acea vreme, Gheorghe Pogea, pentru a se plânge că firma CTS din Italia nu e lăsată să intre în proprietatea tutunului. El a fost primit de consilierul personal al ministrului, Gabriel Băcăinţan. La întâlnire a fost chemată şi Livia Bădescu - şefa Direcţiei de legislaţiei în domeniul accizelor. Potrivit declaraţiilor date la DNA, Băcăinţan i-a solicitat lui Bădescu să dea un răspuns în scris, iar directoarea şi-a repartizat ei însăşi această lucrare - încălcând fişa postului. Printr-o adresă datată la 30 martie 2009, redactată de Livia Bădescu şi semnată de secretarul de stat Graţiela Iordache, se permitea firmei italiene să transporte cele 871 de tone de tutun în Italia, fără plata accizelor şi a TVA. Tonele de tutun au fost scoase din ţară în perioada 8 aprilie 2009- 4 mai 2009, fără a se plăti accizele datorate statului.

Peste capul specialiştilor

Graţiela Iordache şi Livia Bădescu sunt acuzate că documentul pe care l-au semnat reprezintă un act de îndrumare şi asistenţă de specialitate, care a căpătat putere asupra tuturor celorlalte acte emise anterior de autorităţile fiscale inferioare ierarhic. Efectul acestui document a fost acela că instituţiile subordonate  - Vama şi Garda Financiară - au fost silite să-şi abandoneze poziţia de a nu permite expedierea tutunului de la Galaxy Tobacco către societatea italiană SC CTS SRL. Adresa în cauză avea caracter obligatoriu, iar organele fiscale au aplicat-o şi au permis scoaterea din ţară a 871 de tone de tutun brut fără plata accizei şi a TVA. Prejudiciul adus statului se ridică la 177.932.898 de lei (peste 40 de milioane de euro). Procurorii acuză şi faptul că, înainte de a semna documentul, cele două oficialităţi nici măcar nu s-au consultat cu specialiştii din subordine, care le-ar fi putut argumenta de ce această tranzacţie nu se poate derula decât după plata obligaţiilor către bugetul de stat.

Infracţiunile comise de înalţii funcţionari ai statului - Iordache şi Bădescu - au fost descoperite la numai o lună de la data la care a fost semnată adresa, chiar de către subordonaţii acestora din Garda Financiară - Comisariatul Central şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti - Serviciul antifraudă fiscală şi vamală. 

Reacţie

Graţiela Iordache s-a folosit de dreptul legal de a refuza să dea declaraţii de învinuit la DNA, preferând să-şi expună punctul său de vedere direct în faţa instanţei. În schimb, ea a depus la dosar mai multe memorii din care rezultă că se simte nevinovată, întrucât nu ea ar fi conceput adresa care ar fi dus la neplata accizelor, ci doar a semnat-o şi nu a acţionat cu intenţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite